Semnificaţiile versului “Precum şi noi iertăm greşitilor noştri”
Acest verset este unul deosebit de interesant, şi plin de învăţăminte. Reprezintă partea a doua a unui binom format împreună cu versul dinainte. Îi cerem Tatălui ceresc să ne ierte pentru ceea ce noi am săvârşit greşit sau neplăcut lui, întocmai cum şi noi îi iertăm pe cei care ne-au greşit. Acest lucru arată că înainte de a cere iertarea lui Dumnezeu şi de a fi iertaţi, trebuie noi înşine să iertăm.
Pentru a atrage mila divină trebuie să fim noi înşine milostivi
Într-un fel, am putea spune că iertarea este contagioasă. Sună amuzant, dar în unele instanţe aşa este. De câte ori am cerut iertare cuiva pentru ceea ce am făcut şi am primit acea iertare? Posibil de multe ori. Însă atunci când cineva ne iartă, ne poate apărea în minte o persoană pe care noi nu am iertat-o. Vocea conştiinţei ne mustră: X te-a iertat pe tine, tu de ce nu îl ierţi pe Y? De obicei suntem prea mândri să iertăm, considerăm că dacă iertăm la nesfârşit vom pierde ceva. Iertarea nu implică încurajarea atitudinilor imorale, violente sau nocive, bineînţeles. Un criminal nu îşi poate eluda pedeapsa doar spunând că îi pare rău şi cerându-şi iertare.
Omul care greşeşte în mod intenţionat trebuie sancţionat conform unui cod moral sau legal, fireşte. Iertarea se referă la încălcarea codurilor personale, nescrise. Jignirile, uneltirile sau bârfele nu sunt incluse în lege, dar totuşi rănesc. Involuntar, toţi greşim. O veche zicală spune: „A greşi este omenesc. A ierta este divin.” Câtă dreptate… Dacă ar fi să facem o analogie cu cele două versuri ale rugăciunii noastre, „Precum şi noi iertăm…” este umanul, iar „Şi ne iartă nouă…” este divinul. Dacă noi ca oameni ne facem datoria de a ierta, atunci vom merita actul divin al iertării. Ne putem întreba atunci, cine este cel mai puternic, sau cel mai slab? Cel care iartă sau cel care cere iertare? Cel care iartă pare a fi cel mai puternic, şi totodată cel mai slab. Dacă cineva a greşit faţă de noi şi simte remuşcări, atunci noi putem fi puşi într-o poziţie de judecător al faptelor lui.
Putem ierta şi îi putem acorda linişte sufletească, sau îl putem lăsa pradă remuşcărilor sale, neiertând. Dar oare la ce ajută? Distruge şi pe cel care a greşit, şi pe noi, deoarece orice ură sau resentiment este până la urmă o picătură de otravă care încet-încet înveninează sistemul numit suflet. Dacă noi suntem cei care greşim, putem cere iertare sau nu. Pe mulţi, aşa cum am văzut în articolul trecut, nu „îi lasă inima” să ceară iertare cuiva, însă nu este inima cea care îl reţine, ci mândria. Suntem slabi dacă cerem oare iertare? Deloc. Suntem slabi dacă ne scuzăm mereu, şi pentru noi şi pentru alţii, chiar şi atunci când nu greşim nimic. Suntem puternici când cerem iertare pentru că devenim smeriţi, umili, simţim pe pielea noastră răul sau nedreptatea pe care am comis-o aproapelui nostru şi dorim să o îndreptăm.
Dacă nu cerem iertare putem rămâne noi înşine cu remuşcări
Ştiind că am greşit cu ceva şi nu ne putem compensa pentru acea greşeală este un lucru deosebit de greu şi apăsător. Ţineţi minte cum este să nu fiţi iertaţi, şi aplicaţi acest sentiment când cineva vă cere iertarea. Aşa putem trece peste orice suferinţă adusă de oricine, peste orice trădare, orice jignire şi orice neplăcere. Dacă ne punem în locul celui care greşeşte, dându-ne seama că şi noi suntem oameni şi putem greşi altora, vom putea ierta oricui orice. Iertarea şi iubirea necondiţionată ne aduc de fiecare dată mai aproape de Dumnezeu. Fiţi iertători cu cei din jurul vostru şi vi se vor ierta multe. Iertaţi pe celălalt şi vi se va uşura sufletul. Mai mult, rugaţi-vă pentru îndreptarea celui care a greşit, alinaţi-l şi încurajaţi-l şi veţi vedea în faţa voastră un om nou, care cu siguranţă nu va mai comite aceeaşi greşeală pe viitor. Şi chiar dacă o va comite, iertaţi-l din nou, pentru că dacă există o virtute mai mare decât iertarea, aceasta este răbdarea în iertare.
Mihai Vârtejaru
