Poveştile controversate ale Bibliei şi scenariile derizorii acceptate de cătr...

Dacă citim Biblia ne dăm seama că sunt scrise în ea anumite poveşti cel puţin controversate. Adam şi Eva au fost primii oameni şi ei au avut doi fii. Eva l-a păcălit pe Adam, la sugestia şarpelui şi acesta a gustat din fructul oprit.

De ce tocmai şarpele (o reptilă) a fost cel care a ispitit-o  pe Eva şi nu alt animal?

Rămâne să ghiciţi dumneavoastră şi nu e greu nu? Din doamna Eva şi domnul Adam, dacă erau din aceeaşi rasă (Eva era din coasta lui Adam) nu puteau apare cinci rase diferite. Apoi această pereche, având doi fii dintre care unul l-a ucis pe celălalt, s-a înmulţit şi a creat lumea noastră. Întrebarea este cu cine s-a împerecheat ca să se înmulţească lumea? Dacă pe Abel l-a ucis Cain, au rămas logic Eva, Adam şi Cain. Deci tot Eva s-a înmulţit? Şi cum s-au format celelalte rase??

De ce au fost evreii poporul ales şi de oamenii cred absolut tot ce scrie în Biblie?

Un tip deştept, Leo Taxil, a demonstrat că evreii şi dacă erau şchiopi, tot traversau deşertul în cel mult patruzeci de zile, nu patruzeci de ani. În Cartea lui Iosua, 6:24, evreii s-au bătut din ordinul lui Dumnezeu cu cei din Cetatea Ierihonului, folosind trâmbiţe, care au avut rolul de a dărâma zidurile cetăţii (şi de a năuci de cap pe cei din cetate cu aşa zgomot). Acelaşi Dumnezeu care i-a ajutat să dărâme zidurile, le-a poruncit să treacă prin foc şi sabie tot ce este viu în cetate: copii, femei, bătrâni. Dacă admitem că toată lumea şi toate fiinţele sunt creaţii ale lui Dumnezeu, ce fel de Dumnezeu era acela care instiga o parte a creaţiei împotriva alteia? Sigur era un Dumnezeu cu probleme şi preferinţe ciudate! Apoi patriarhul Avram, care avea soţie pe Sara, la 75 de ani a primit ordin de la Dumnezeu să plece în ţara Canaanului. În Egipt însă, Avram îşi scapă pielea şi se îmbogăţeşte dându-se drept fratele Sarei, vânzând-o pe aceasta „lui Faraon”. Acesta îi dă cirezi, robi şi roabe, cămile şi tot felul de bogăţii. A doua oară Avram o vinde pe soţia sa, la vârsta de 90 de ani lui Abimelec, regele Gherarului, un ţinut între Cadeş şi Sur, pretinzând că soţia este sora sa ca şi prima dată. Are succes din nou cu vânzarea nevestei şi primeşte bogăţii, vite, robi şi roabe, de la regele care noaptea, în vis, este ameninţat de Dumnezeu…! Foarte moral şi foarte normal, nu? Sunt o grămadă de poveşti derizorii în această carte, dar cui îi pasă? Cine le ia în seamă? În fond e vorba de istoria „poporului ales”, evreii, care în marea lor „dragoste” l-au răstignit pe Iisus. De ce este aşa de ales şi de ce oamenii se cramponează de ce este scris în Biblie? Din automatism şi lene spirituală.

Poporul ales nu a fost neapărat cel mai sfânt popor

De-a lungul a două milenii s-a interpretat şi încă se mai interpretează această carte de către filozofi păguboşi şi teologi îndoctrinaţi, de către atei şi oameni de rând. Dacă eşti atent, neîndoctrinat şi de bun simţ, observi toate scenariile incestuoase şi atrocităţile comise de tot acest „popor ales”, împotriva „nealeşilor”. Sunt sigură că mulţi nu vor fi de acord cu mine, pentru că este mai comod să nu ştii decât te informezi cu adevărat. Din acest motiv s-au perpetuat aceleaşi superstiţii şi poveşti vândute pe tavă unor oameni care au refuzat să gândească pentru ei şi au crezut tot ce li s-a zis. Repet, este vorba de un automatism în gândirea noastră, gândire care poate fi păcălită foarte uşor.

Publicitatea care se face din vânzarea icoanelor şi marketingul religios

Dacă odată era nevoie de Biblie ca de o normă de conduită (cu toate că în ea nu există nici o conduită), de ce acum pe lângă Biblie se dezvoltă fulminant industria de icoane şi obiecte religioase? Se vinde chipul lui Iisus de două mii de ani, dar niciodată ca acum. Icoane cu Iisus, mai blond, mai brunet, mai slab sau mai gras, mai frumos sau mai urât şi de cele mai multe ori răstignit! Nu cumva ca să ne introducă în minte un sentiment veşnic de vinovăţie şi ca să le meargă bine slujitorilor bisericii?? Aceste afaceri înfloritoare cu obiecte de cult seamănă foarte de bine cu „indulgenţele” bisericii catolice din timpul Inchiziţiei, obiecte pe care le cumperi ca să îţi meargă bine în casă, să ai un loc asigurat în Rai şi să cotizezi desigur la construcţiile clădirilor Bisericii.

Sunt convinsă că cei ca mine care au curajul să vorbească în acest mod despre cele sfinte, în Evul Mediu ar fi fost arşi de mult pentru erezie… Norocul nostrum este că am scăpat de acele vremuri de tortură, dar nefericirea este ca acum, această tortură a credinţei oarbe este mult mai subtilă şi mai „nevăzută”!

Cecilia David