Nu trebuie să ne străduim să atingem fericirea, ci să recunoaștem fericirea...

Fericirea de sub nasul tău
Fe-ri-ci-re: un cuvânt simplu și vioi, care pare să descrie realități intangibile. Așa să fie, oare? Este fericirea un ideal sau putem să ne-o aducem aproape?
Ne autodefinim fericirea în fel și chip, în încercarea de a o înghesui într-un obiectiv, dorință sau ideal. Undeva, în inima noastră, știm deja că acea trăire pe care o descrie fericirea nu poate fi curprinsă în litere. Sensul ei poate fi, mai degrabă, surprins dacă citim printre rândurile experienței.
Cum ar fi să trăim deja fericirea fără să o știm? Dacă fericirea nu ar fi un standard condiționat de anumite circumstanțe, ce ar fi ea?
Care sunt numele ascunse ale fericirii din viața ta?
Dacă nu ne-am raporta atât de des la viitor, la cum o să fie când…/ o să fiu fericit când…, am recunoaște aspecte ale vieții noastre care ne oferă deja împlinire. Se spune că fericirea vine din lucrurile simple: o clipă în care admirăm natura, un moment cu noi înșine după o zi solicitantă, o plimbare, o scenă amuzantă cu cei dragi, clipa în care realizăm că suntem sănătoși. Exemplele pot varia de la om la om. Ce au în comun aceste momente? Tind să cred că fericirea ne deschide inima momentului prezent, oferindu-ne o perspectivă nouă asupra unor realități care, până de curând, păreau banale. Este acea privire inocentă de copil, care descoperă miracole în cele mai simple lucruri.
Putem să învățăm fericirea?
Dacă am dezlipi eticheta fericire de așteptările noastre, am descoperi că o singură zi ne poate oferi șanse multiple de a simți bucurie. Chiar și când ritmul e alert sau suntem prinși în aglomerație putem să pictăm o altă perspectivă: Tumultul din exterior ne poate ajuta să conștientizăm echilibrul din noi, ca un dig care nu se lasă surpat de valuri.
Cu siguranță că tindem mereu spre împlinire. Așa cum menționam în articolul anterior, este esențial să stabilim o direcție a vieții noastre care să ne dea sens. Totuși, atâta vreme cât viața e o cale, am face bine să ne împrietenim cu drumul și să savurăm bucuriile fiecărei zile cât de des cu putință. Un filtru pozitiv de percepție a realității ne va înlesni călătoria personală, ajutându-ne să recunoaștem cu ușurință oportunitățile și întâlnirile semnificative.
Nu trebuie să ne străduim să atingem fericirea, ci să recunoaștem fericirea deja prezentă în noi. Trăind bucuria de a fi, răspândim în jurul nostru o undă de calm și speranță. Sună pretențios, dar este un adevăr la îndemâna fiecăruia dintre noi: de câte ori n-am întâlnit persoane care radiau și care ne-au inspirat prin simpla lor prezență?
Observă ce te face fericit
Un mod simplu de a spori producția de serotonină de la nivelul sinapselor noastre este alegerea unor activitați care ne fac să ne simțim bine, în largul nostru, explorând totodată noi perspective. Poate fi un lucru simplu, văzut altfel.
Așadar, să dăm la o parte definițiile învechite ale fericirii și să ne dăm voie să ne bucurăm de ceea ce viața ne oferă: Să cultivăm fericirea ca pe o floare, hrănind-o cu atenția noastră. Nu întâmplător marii învățați ai lumii aduc în vedere importanța clipei – cea mai prețioasă măsură a vieții noastre: clipă-de-clipă avem ocazia să alegem felul în care privim realitatea.
PS: În caz că vă întrebați cum arată fericirea, privită ca o eliberare de endorfine, vă invit să dați un click aici.
Ioana Olărașu