Ne rugăm lui Dumnezeu pentru a mulţumi, nu numai pentru a cere

Ori de câte ori aud o rugăciune, sau un om care spune că se roagă, înţeleg că acea rugăciune este o cerere adresată către Dumnezeu, pentru ceva ce acel om are nevoie. De cele mai multe ori, oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu în ceasurile de cumpănă, de deznădejde sau de nevoie, atunci când nu mai putem apela la ajutorul celor din jur, recurgem la ajutorul Divinităţii.

De ce a ajuns Dumnezeu pentru unii oameni să fie soluţia de urgenţă?

Rugăciunea nu trebuie să fie nicidecum un act de cerere, ee poate să fie simpla comunicare a sufletului nostru cu Dumnezeu, indiferent de scopul pe care această comunicare îl are. Frumuseţea rugăciunii merge cu mult mai departe de a „ruga” pe Dumnezeu sau a „ne ruga” de Dumnezeu, rugăciunea este un act sacru extrem de simplu şi de uşor, şi totodată, hrană a spiritului nostru. Fără contactul cu Dumnezeu, sufletul şi spiritul omului sunt asemenea fructelor şi frunzelor unui pom care nu mai are lumină, se deteriorează văzând cu ochii şi mor. Fără contactul nemijlocit cu Sursa Divină, omul este asemeni unui râu ale cărui ape seacă dacă îi este oprit contactul cu izvorul. Una dintre „scuzele” perfecte de a vorbi înlăntrul nostru cu Tatăl Ceresc este mulţumirea.

Avem atâtea motive pentru care să îi mulţumim lui Dumnezeu

În primul rând, uitaţi-vă peste tot în lume şi luaţi aminte la ce vedeţi: cutremure devastatoare, uragane, incendii, revolte, războaie, şi toate celelalte lucruri atât de neplăcute care pustiesc omenirea. Apoi, uitaţi-vă bine şi luaţi aminte la oamenii de pe stradă, din piaţă, de la metrou, din tramvai, însă nu la cei care umblă în maşini luxoase şi fac exces de fast, ci la aceia năpăstuiţi de sărăcie sau boală: veţi vedea oameni care trăiesc din mila altora, oameni diformi, oameni lipsiţi de membre chiar… Uitaţi-vă bine şi la cei din jurul vostru şi la problemele lor: unii nu au unde locui, alţii nu au unde să îşi câştige traiul, alţii se luptă cu boli sau neputinţe. Şi apoi, uitaţi-vă la voi înşivă. Dacă locul vostru de baştină este unul sigur, ferit de pericole, de incendii şi cutremure, multumiţi-i lui Dumnezeu din suflet, şi cereţi pentru cei năpăstuiţi alinare. Dacă sunteţi întregi, dacă nu sunteţi lipsit de niciun membru, mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru acest fapt. Mulţumiţi-i din suflet pentru că nu cunoaşteţi tăcerea apăsătoare a celor surzi, neputinţa vorbirii a celor muţi, bezna totală a celor ce şi-au pierdut vederea sau dependenţa de scaunul cu rotile a celor imobilizaţi, şi apoi cereţi alinare şi binecuvântare pentru aceştia. Chiar dacă nu aveţi o vilă de guvernant, o maşină de parlamentar sau o slujbă uşoară şi plătită cu bani mulţi, mulţumiţi-i Domnului pentru casa pe care o aveţi, atunci când alţii hoinăresc în frig, pentru maşina sau chiar abonamentul de transport în comun, când alţii sunt nevoiţi să străbată iarna drumuri neasfaltate de ţară de kilometri întregi pentru a se duce la şcoala ori la slujbă, şi mulţumiţi-i pentru serviciul pe care îl aveţi acum, care oricât de greu ar fi, este un mijloc de a vă câştiga pâinea. Dar asta nu e tot! Aduceţi-vă aminte că toate câte sunt în această lume ale Domnului sunt şi nimic din câte facem şi schimbăm noi nu este cu adevărat al nostru. Sigur, putem să canalizăm sau să îmbuteliem apa, dar nu noi o creem şi nici noi nu îi oferim puterea de a da sau a curma viaţa. Mulţumiţi aşadar pentru fiecare gură de apă. Putem să cultivăm, să culegem şi să vindem legumele, fructele şi cerealele, însă nu noi am creat sămânţa, nici pământul nu l-am făcut noi. Ploile nu sunt ale noastre, iar lumina Soarelui nici atât. Mulţumiţi aşadar pentru tot ce este rod al pământului şi ne hrăneşte. Gândiţi-vă la cei dragi, la prieteni, la rude, la părinţi, la colegi, chiar şi la cei cu care nu ne înţelegem întotdeauna atât de bine. Gândiţi-vă la îngerul păzitor şi la ajutorul pe care el îl oferă necondiţionat de-a lungul vieţii. Gândiţi-vă la aerul pe care îl respiraţi, la lumina care vă permite să vedeţi şi să trăiţi, la pământul pe care îl aveţi sub tălpi. Toate acestea sunt demne de laudă, şi noi, în calitate de Fii şi Fiice ale lui Dumnezeu, nu trebuie să uităm pe Cel care ne-a dat cheile tuturor bogăţiilor din Împărăţia Sa, şi să mulţumim.

În încheiere, celor ce au avut răbdare să citească acest articol, celor ce au dat materialul mai departe şi în special, celor ce şi-au îndreptat gândul înspre Dumnezeu spre mulţumire, nu aş putea decât să le… mulţumesc!

Mihai Vârtejaru