Leu

Perioada: 22 iulie – 22 august
Simbolul zodiei:
Descrierea zodiei: Leul este o zodie masculină de foc, predominant activă, guvernată de planeta Soare, o planeta care favorizează puterea, autoritatea, vointa, vitalitatea, oportunitățile si norocul în viață, afectivitatea și generozitatea, dar și mândria, furia, extravaganța și vanitatea.

Datorită modului său de a se prezenta în societate, mereu vesel și deschis, Leul are ocazia de a fi cât se poate de popular pe parcursul vieții sale. Se face ușor plăcut și recunoscut în societate. Firea sa extravagantă îi poate uimi pe cei din jur și mai ales îi poate face să fie complet atrași de ce are acesta de oferit și de experiențele pe care le poți trăi alături de o asemenea personalitate. Este înclinat către un caracter cu accente dramatice, teatrale și tinde să exagereze atunci când cineva îi rănește orgoliul propriu.
În viața sa amoroasă Leul oferă tot ce are mai bun. Este romantic și sentimental și atunci când se îndrăgostește pune persoana iubită pe un piedestal, motiv pentru care își poate forma așteptări prea mari de la cel/cea de lângă el și prin urmare poate fi ușor de rănit. Se entuziasmează ușor atunci când are parte de reușite pe plan personal și emană veselie peste poate, însă în aceeași măsură se retrage într-un con de umbră atunci când dă peste obstacole sau nu îi iese ceva de o importanță deosebită pentru el. Are excesul în sânge așa că atunci când se implică în ceva se implică din tot sufletul. Când iubește, iubește din tot sufletul iar când suferă de asemenea este de-a dreptul rănit și consumat de tristețe. Este un nativ cu care te poți înțelege ușor dacă știi cum să discuți cu el. Altminteri, nu va face niciodată ce vor ceilalți și va acționa numai în numele propriei voințe.
Am mai spus că este generos? Un Leu este la rândul lui atras de persoanele care oferă necondiționat și nu uită niciodată o persoană care i-a făcut o favoare sau care a dat dovadă de bunăvoință față de el. Astfel de persoane cresc imediat în ochii lor.
Trăiește pentru imaginea pe care și-o formează și se ridică la anumite standarde întocmai pentru a fi pe placul tuturor. Centrul său de greutate constă în reușitele și meritele pe care le culege în urma unor eforturi și din acest punct de vedere sunt foarte muncitori și nu se lasă până când nu reușesc ceea ce și-au propus. Îi place să dețină controlul prin orice mijloace și să-i ghideze pe ceilalți pe drumul pe care consideră el că e bine să-l urmezi în viață. Are tendința de a fi autoritar și chiar aspru cu cei din familia sa, mai ales dacă aceștia dau semne că o iau pe cărări greșite și nu-i ascultă cuvântul. Mai presus de toate Leul crede despre sine că este marcat de înțelepciune și afecțiune și în numele acestor două deziderate acționează și își ghidează întreaga viață. Oricum ar fi, are intenții bune întotdeauna.

Compatibilitate cu zodiile:
• Foarte bună cu zodiile de foc Leu, Sagetator, Berbec
• Favorabilă cu Balanta, Gemeni
• Delicată și problematică în raport cu zodiile Scorpion și Taur
• Dificilă cu Scorpion
• Nerecomandat cu Fecioara, Rac
Calități: are voință de fier, determinat, energic , iubitor, încrezător în puterile sale, autor, puternic, ambițios, generos, creativ, curajos, sincer, bun la suflet, expresiv, inteligent, romantic.
Defecte: egocentrist, orgolios, arogant, leneș, teatral, naiv, laudăros, snob.
MOTTO:”Pun accent pe individualitatea mea si găsesc sursa iubirii în mine. Devin constient de puterea mea creatoare.”
Verb caracteristic
A voi. VREAU.
Culori: portocaliu,orange, nuanțele focului, auriu
Talismanele norocoase: Agat de foc, Ochi de pisică, Ochi de tigru, Onix, Piatra Soarelui
Profesii și domenii de activitate:
Actor,cardiolog, expert, bijutier, sportiv, creator de modă, manechin, organizator de spectacole sau evenimente, ambasador, funcții de conducere, politician, profesor, artist.