Legătura dintre nivelul spiritual şi alimentaţia pe care o alegem fiecare din...
Modalitatea în care trăim la ora actuală ne cere fiecăruia dintre noi să facem faţă provocărilor care apar zi de zi.
Astfel unul dintre importantele domenii ale vieţii noastre este alimentaţia, şi în privinţa acestei laturi a existenţei umane, putem spune că a devenit atât de complexă alimentaţia la ora actuală, încât am ajuns să acordăm importanţă aspectului ambalajului decât conţinutului. În acest mod posibilitatea de a discerne cu adevărat ce ne este de folos şi ce nu ne este de folos, a scăzut simţitor, şi mentalul nostru s-a obişnuit să pună accent pe formă şi imagine, şi mai puţin pe calitatea alimentului respectiv. Spuneam în numărul trecut că organismul uman poate fi considerat de tip rajas, deoarece depăşind stadiul animal şi fiind înzestrat cu inteligenţă, poate discerne mult mai multe decât un animal.
Cum funcţionează evoluţia organismului uman?
Privind înapoi în timp am considera că oameni de tip tamas puteau fi Neanderthal sau Cro Magnon, specii cu mult inferioare lui Homo Sapiens. De aceea nu am mai luat în calcul necesitatea de a explica un corp uman de tip tamas deoarece în prezent avem un stadiu evolutiv mult superior acelor specii menţionate. Totuşi, chiar şi aşa şi revenind la ideea prezentată la începutul articolului, corpul fiind de natură tamasică – regnul animal, în ADN-ul uman mai pot exista reminiscenţe ale acestui regn. Acest corp al nostru a devenit în ultimele două milenii un amestec de tamas cu rajas, semn al faptului că evoluţia ca mecanism îşi spune cuvântul. Mai spuneam în articolul din numărul trecut că discutăm doar de cele două tipuri de om, rajasic şi sattvic, fiecare categorie având caracteristicile sale alimentare bine stabilite.
În cazul oamenilor de tip rajas, putem avea la această categorie trei tipuri de caracter:
- de tip tamas
- de tip rajas,
- şi de tip sattva
În cuvinte mai simple asta ar fi cam aşa:
- caracter de tip tamas – un om vulgar în comportament şi exprimare, care batjocoreşte pe toată lumea şi are o existenţă mizeră
- caracter de tip rajas – individ care studiază în general şi îşi foloseşte intelectul pentru cunoaştere, având o manieră de comunicare de la simplă către dezvoltată, şi care dispune de posibilitatea de a discerne situaţiile benefice de cele neplăcute, astfel fiind capabil să înţeleagă ce anume trebuie să realizeze în viaţă
- caracterul de tip sattvic – individ care fie a studiat, fie studiază mult despre misterele fiinţei umane, cu o atitudine întotdeauna paşnică şi binevoitoare, cu o manieră de comunicare frumoasă şi un comportament care atrage pe ceilalţi din jurul său la modul plăcut
Vorbim deci de tipologia omului rajas cu cele trei tipuri de caracter la care putem adăuga alte trei tipuri echivalente, respectiv tipurile de temperament.
Legăturile dintre caracter şi cele tipurile de temperament ayurvedice – vata, kapha şi pitta
Acest duet caracter – temperament corespunde în Astrologie perechii zodie de naştere – Ascendent, ceea ce deomonstrează fără dubii că din punct de vedere al analizei noastre lucrurile sunt cât se poate de concrete. Astfel la tipurile de caracter avem alte trei echivalenţe pe partea temperamentului, aşa cum a stabilit şi psihologia modernă, şi anume sanguin, flegmatic şi bilios. În corespondenţa de tip ayurvedic acestea trei echivalează cu noţiunile de Pitta, Kapha şi Vata.
În articolele următoare vom elabora mai în detaliu asemenea corespondenţe pentru că sunt foarte utile din punct de vedere al menţinerii sănătăţii. Putem vorbi de corespondenţe similare şi în cazul omului de tip sattva, însă la acel nivel aspectele sunt cu totul altele şi le vom discuta pe parcursul acestui serial. Deocamdată să vedem la individul de tip rajas cum se manifestă cele trei tipuri de temperamente. Pentru a face mai simplă expunerea vom lua în considerare aspectele de temperament, oferind o descriere scurtă pe baza căreia puteţi completa propriul tablou dacă vă recunoaşteţi în explicaţiile ce urmează.
Cum sunt caracterizate cele trei temperamente ayurvedice?
Individul rajas cu temperament Vata este o persoană cu constituţie zveltă dar oarecum slabă, greutatea lor fiind sub cea normală. Principala problemă a acestui tip de persoană este alimentaţia neregulată care poate duce la indigestii, şi asta se întâmplă deoarece astfel de persoane se află într-o permanentă activitate şi mişcare, care le solicită fie a sări peste una dintre mese, fie a mânca pe fugă şi la întâmplare. De obicei oamenii rajas cu temperament Vata mănâncă repede fără să mestece suficient hrana, ceea ce le provoacă probleme digestive. Este foarte important pentru acest tip de persoane să respecte cele trei mese ale zilei, pentru a-şi regla astfel digestia şi metabolismul.
Din această categorie fac parte funcţionarii publici, agenţii de vânzări, brokerii, directorii de marketing, chiar şi şoferii care îndeplinesc funcţia de curier, oamenii de afaceri şi nu în ultimul rând politicienii, fiind vorba de o folosire excesivă a intelectului care determină sărirea peste mese pentru a face performanţă sau pentru a îndeplini la timp anumite sarcini. Deci nivelul spiritual al oamenilor de tip rajas forţează într-o anumită măsură individul să-şi deregleze sănătatea pentru a realiza performanţă. Iar în timp asemenea excese duc la boli de tipul constipaţiei, ceea ce arată că nu sunt capabili să elimine ceea ce este inutil în interiorul fiinţei lor.
Mahatma
Cum este caracterizat omul rajas cu temperament de tip kapha?



