La ce se referă versul “Şi nu ne duce pe noi în ispită?”

Acesta este unul dintre cele mai neînţelese versete ale Rugăciunii Domneşti. Ne poate duce Dumnezeu în ispită? Un sfânt spunea, cu destul de mult simţ al umorului: „Nu mă duce Doamne in ispită. Ştiu singur drumul.”

Ce fel de Dumnezeu este acela care ne duce cu bună ştire in ispită?

Termenul a fost folosit atât pentru incercarea credinţei, pentru ispitele supraumane, diabolice dar şi pentru cele umane. Exegeza biblică susţine că există două tipuri de ispite: cele cu voie, creatoare de plăceri, şi cele fără de voie, creatoare de dureri. Singura ispită asupra căreia avem cu adevărat putere este cea care provine din noi înşine. Sunt nenumărate tipuri de dorinţe care odată îndeplinite, ne pot aduce bucurie sau plăcere, dar care ne pot fi defavorabile. Nu tot ce e bun ne face bine şi nu tot ce-i dulce e miere. Dacă am mânca tot ce este dulce, am ingera cu siguranţă o grămadă de otrăvuri. Dacă am atinge toate florile frumoase, vom da neapărat de una a cărei toxicitate este reprezentată de coloritul său foarte strident. La fel este şi în viaţă, inclusiv in domeniul spiritual şi sufletesc. Avem nevoie de multe lucruri, şi de cele mai multe ori necesităţile noastre vitale sunt întotdeauna satisfăcute, într-un fel sau altul. În afară de câteva cazuri rare, avem mereu aer de respirat, apă de băut, mâncare, un pat în care să ne odihnim, picioare cu care să ne deplasăm şi ochi cu care să vedem lumina zilei.

Ce reprezintă ispita pentru noi şi în ce măsură ne controlează raţionamentul?

Atunci când suntem prea preocupaţi cu ceea ce are celălalt pentru a vedea necesităţile satisfăcute şi minunile de la fiecare pas din viaţa noastră, le dăm uitării şi începem să ne dorim. Ne dorim şi vrem, şi încetăm să mai apreciem cu adevărat lucrurile şi bucuriile pe care le avem deja. A avea nevoie este extrem de diferit de a vrea. De multe ori acest lucru nu constituie o ispită. Însă atunci cand dorinţa neîndeplinită crează suferinţă, iar dorinţa îndeplintă crează dorinţa de şi mai mult, avem de-a face cu ispita. Pentru unii oameni cel mai mic lucru este de ajuns, in timp ce pentru alţii, indiferent cat acumulează, nu este suficient. Este valabil in orice sector al vieţii, iar ispita funcţionează pentru toţi, pe toate nivelurile. Dacă suntem gurmanzi, nu ne ajunge felul unu, cerem şi felul doi, şi felul trei, şi desertul. Şi nu vorbesc alegoric aici, gandiţi-vă bine la mesele de Crăciun şi de Paşte, câţi cunoscuţi au avut de suferit de pe urma îmbuibării. Dacă suntem „setoşi”, un pahar de vin nu ajunge niciodată, vrem să terminăm toată sticla. Prima sticlă, adică, urmând toată naveta, până când viaţa noastră este subjugată acestei substanţe insidioase numită alcool. Dacă suntem fumători, nu ajunge un fum boem odată pe zi, trebuie terminat tot pachetul, iar dacă suntem „iubăreţi”, nu ne ajunge un singur partener…

Ne putem controla propriile ispite?

Nici cei orientaţi spre spirit nu sunt liberi de ispite. Orgoliul spiritual este o trăsătură des întâlnită, iar în adevărata viaţă spirituală, sfinţenia însăşi este o ispită. Nevoia de a avea dreptate, nevoia de a fi mai avansat decât ceilalţi, nevoia de a controla destinul altora şi nevoia de a fi admirat pentru calităţile spirituale nu sunt de fapt nevoi, ci dorinţe, tentaţii. Noi putem controla doar ispitele care ţin de noi. Ne putem gândi dacă intr-adevăr este înţelept ceea ce facem şi ce repercursiuni sufleteşti pot avea acţiunile noastre, atât asupra noastră cât şi asupra celorlalţi. Ne putem ruga să nu fim puşi în astfel de situaţii, sau cel mult, să avem puterea şi înţelepciunea de a le trece sau de a le depăşi. Încercările lui Dumnezeu nu sunt ispite. Poveştile lui Avraam şi Iov sunt pilde despre încercările oamenilor drepţi pentru a se dovedi demni de graţia divină. De acestea nu ne putem feri şi nu ne putem eschiva. Acestea sunt chiar dorite într-o viaţă de ordin spiritual.

Ispitele de care ne poate feri Dumnezeu sunt cele ale Celui Rău. Însă pentru a putea înţelege corect şi concret care sunt aceste ispite, ar trebui să vedem cine este de fapt Cel Rău sau Cel Viclean, Vrăjmaşul, cum a mai fost numit. Despre el este următorul verset al Rugăciunii, şi tot acolo putem afla cheia ispitei la care face referire prezentul verset.

Mihai Vârtejaru