Jocul de șah ca grilă de lectură a realității
Avem filtre diferite de a privi realitatea, creionate de experiență, însă atunci când alegem să privim dintr-o altă perspectivă, oferim șansa unei noi realități să ne deschidă mintea și inima.
Cum ar fi dacă tabla de șah ar fi, de fapt, un fractal al infinitelor posibilități?
O piruetă în alb și negru, ne-ar convinge, poate, că există loc și pentru griuri, atunci când variantele sunt multiple. Contează oare strălucirea unei piese anume sau armonia care se naște din dansul mutărilor?
E un lucru știut că Regele nu poate câștiga de unul singur, deși intenția sa reverberează în mișcarea fiecărei piese. Dama, deși atât de puternică, ajunge uneori să se sacrifice pentru binele comun. Tura pare o piesă greoaie și rigidă, însă este de mare folos în apărarea regelui, dar și în atac. Calul, pe de altă parte, este îndeajuns de liber încât să sară peste orice piesă. Chiar și așa, de multe ori traversează încet tabla de șah. Nebunul are mai multă rapiditate în mișcare, dar viziunea sa este limitată la câmpuri de o singură culoare. Pionul pare să aibe cea mai restrânsă mutare, fiindu-i imposibil să se întoarcă. Totuși, calitatea sa de a merge mereu înainte este recompensată prin șansa de a se transforma atunci când atinge capătul coloanei pe care se află. În pion licărește speranța unei părți de a câștiga în final, când celelalte piese au dispărut de pe tablă.
Fiecare piesă poate simboliza o atitudine, reflectând chiar o anume tipologie umană.
Nu-i așa că este interesant cum slăbiciunea unei piese reprezintă tocmai punctul forte al alteia? Cuvântul cheie este împreună. Deși pare a fi un joc măcinat de competiția dintre alb și negru, în fond, atât piesele albe, cât și cele negre au o nevoie comună, aceea de a fi de folos și de a se exprima cu sens în interiorul taberei din care fac parte. Brusc, jocul de șah pare să nu mai fie atât de abstract, devenind o metaforă a vieților care se îmbină în societate. Undeva, dincolo de competiție, există o complementaritate pe care putem miza atunci când sperăm la o schimbare benefică în comunitate.
Dacă am fi mai deschiși, am descoperi că există loc pentru fiecare în această lume și, mai mult decât atât, că fiecare dintre noi are un dar unic pe care îl poate oferi, îmbunătățind viața semenilor săi.
Să fie oare câștigul scopul suprem al jocului?
Uneori mă gândesc la câte jocuri de șah a „trăit” setul de piese. Nu-mi pot da seama după aspectul lor dacă piesele albe sau piesele negre au câștigat mai multe partide. În plus, nimeni nu ține socoteala. Când jocul se încheie, ambele tipuri de piese sunt așezate laolaltă. Contrariile, care mai devreme purtau o luptă, sunt reconciliate. Este ca și cum ne-ar transmite că, indiferent de rezultatul „luptei”, acesta nu are un caracter absolut. Întotdeauna poate să răsară o nouă partidă, o nouă șansă. Câștig sau înfrângere, acestea continuă să joace și să exploreze noi posibilități de a fi.
Ce transmit piesele de șah, privite din această perspectivă?
Aș spune că ne arată să ne bucurăm mai mult de experiențele pe care avem ocazia să le trăim și să renunțăm la încrâncenare. A privi, uneori, experiențele, ca parte a unui joc de șah cosmic, ne ajută să ne clarificăm perspectiva și, de ce nu, să domolim egoul. Aparținem unui întreg care se manifestă prin fiecare dintre noi. În mod paradoxal, participăm în mod egal la „rezultatul” jocului. Așadar, tu cum alegi să fii în lume?
Ioana Olărașu
