Învață să-ți asumi riscuri!

Unii sunt rebeli înnăscuţi, alţii măsoară de trei ori înainte să facă un pas. Ce este mai riscant,  să greşeşti sau să trăieşti într-un balon protector? Când refuzăm, pierdem o ocazie sau ocolim  un eşec? În final fiecare om primeşte ceea ce lasă să treacă prin filtrul personal.

Oamenii se nasc cu un instinct de supravieţuire, iar o lecţie de bază ce rezultă din lupta pentru supravieţuire este cea despre protecţie. Se spune că o dată cu înaintarea în vârstă curajul se pierde printre grijile zilnice ale adultului responsabil să îşi plătească facturiile şi să îşi întreţină familia. Schimbările, imprevizibilul devin din ce în ce mai greu de acceptat pentru că acestea implică risc.

Asumarea riscurilor este ca mersul pe bicicletă!

Să luăm un exemplu simplu, care arată diferenţa de comportament dintre un copil şi un adult la prima lecţie de mers pe bicicletă. Un copil care cade de pe bicicletă se va urca cu mai multă hotărâre să pornească în aventura sa, chiar dacă este plin de vânătăi. Un adult se întreabă de mai multe ori care e riscul, se gândeşte dacă îşi rupe hainele şi cât va trebui să plătească dacă distruge bicicleta şi se mai teme că s-ar putea face de râs. Când într-un final se decide să urce pe bicicletă, este atât de concentrat asupra riscurilor încât pierde toată distracţia, iar dacă se loveşte mai rău s-ar putea să se connvingă singur că nu este făcut pentru asta, că timpul e trecut.

Este adevărat că deschiderea către aventură este mult mai naturală în copilărie. Cu cât ieşim mai repede de sub umbrela protectoare a părinţilor cu atât avem şanse mai mari să devenim adulţi mai curajoşi. Însă niciodată nu este prea târziu pentru a ne lansa în provocări, pentru a introduce în viaţa noastră un element nebunesc, eliberator. Nu există de fapt un timp al schimbărilor sau al învăţării. Există un proverb potrivit pentru atitudinea faţă de noutate: “Omul cât trăieşte, învaţă”.

Sigur că nu putem învăţa dacă punem un zid între noi şi schimbare. Teama de a greşi ceva este cea care de multe ori ne ţine pe loc.

Extremele riscului

Diferenţa bună şi rea în acelaşi timp dintre copii şi adulţi este analizarea riscului.

În inocenţa lor, copiii nu analizează. Ei acceptă sau refuză un lucru în funcţie şi de educaţia primită şi de influenţele mediului social. Nu au bine formată capacitatea de a discerne dacă un lucru este riscant sau nu. Ceea ce îi conduce mai mult spre a trăi este curajul şi încrederea.  Cu toate acestea există două categorii de copii, care mai târziu pot ajunge adulţii rebeli sau grijuli. Educaţia primită în copilărie constituie de cele mai multe ori o armură a adulţilor în faţa problemelor.

Ţinând cont de valorile personale şi de experienţe, oamenii îşi stabilesc filtre de risc faţă de evenimentele exterioare.  Atât adulţii, care continuă să trăiască în globuri protectoare, cât şi cei care se aruncă în braţele destinului vor suferi pierderi, fie pentru că ratează ocazia de a deveni fericiţi, fie pentru că apetitul faţă de aventură îi rătăceşte în goana după reinventare.

Ce este mai riscant între a fi laş şi risipitor în jocul vieţii, între a nu trăi deloc şi a trăi prea mult? Personal aş spune că pierderea libertăţii din cauza unor compromisuri, născute din prea multe responsabilităţi, este cel mai greu de suportat. Riscul există la fiecare pas, în fiecare zi, în fiecare alegere. Cât refuzăm, cât acceptăm, noi decidem. Sănătos este să ne ferim de extreme, nu de risc şi nici de eşec.

Alexandra Cojocaru