Iertarea este un mod de a ne elibera sufletul de suferința ascunsă

Viața ne-a adus pe toți în situația de a „greși” la un moment dat sau de a fi cei cărora li s-a „greșit”. S-ar putea spune că iertarea este o lecție universală, pe care ar fi ideal să ne-o asumăm.

Iertarea se leagă de tema dreptății. Starea de neputință asociată nedreptății creează falii emoționale care antrenează un conflict interior: între cum ar fi trebuit să fie și cum s-a întâmplat, de fapt. Chiar dacă durerea este intensă, aflăm mai devreme sau mai târziu că viața merge mai departe, nu se oprește pentru că noi am fost răniți. Așa este legea firii, să curgă mai departe.

Ce se întâmplă cu noi când alegem să trăim mai departe cu un conflict interior?

Chiar dacă momentul dureros trece și viața continuă să curgă, uneori, chiar și fără să ne dăm seama, alegem să menținem viu conflictul interior, alimentându-l cu atenția noastră și imaginându-ne scenarii despre cum ar fi trebuit să se întâmple/cum percepem noi că ar fi fost corect. Adoptăm o atitudine critică, iar asta ne menține într-o continuă frământare. Durerea inițială arde mocnit, dar ghiciți… din a cui energie se alimentează focul? Din propriile noastre resurse. Privind obiectiv, putem recunoaște cum alegem să menținem un conflict prin neiertare, îngreunându-ne astfel inima.

Iertarea autentică este un adevărat act alchimic: din durere se naște libertate și înțelepciune, pentru că devenim mai ușori cu fiecare moment în care reușim să iertăm. Iertarea nu este numai despre celălalt, și nu înseamnă că aprobăm actul care ne-a rănit. Înseamnă că putem găsi în sufletul nostru firul de aur care ne duce mai departe, că înțelegem implicațiile emoționale ale conflictului pe care alegem să îl încheiem. Iertarea este un dar pe care ni-l facem nouă, în primul rând, prin alegerea de a nu mai alimenta cu energia noastră conflicte emoționale.

Jack Kornfield despre arhitectura iertării

Jack Kornfield, psiholog și profesor de psihologie buddhistă, împărtășește într-o minunată prelegere viziunea sa asupra iertării. Fără iertare, nu ar exista eliberarea de suferință, pe care am repeta-o la nesfârșit. Meher Baba, un mistic indian, spunea: „Iubirea și iertarea nu sunt pentru cei slabi de inimă. Cineva trebuie să se ridice și să spună: Se oprește la mine! Nu voi transmite copiilor mei această suferință!… Accept această trădare și suferință și o voi suporta, dar n-o voi răzbuna.” Când cineva trădează, ai de ales: îl poți urî o vreme sau poți decide că nu are rost să îți petreci timpul nutrind un sentiment atât de toxic. Iertarea nu înseamnă că trecem cu vederea ce s-a întâmplat și că uităm. Ea înseamnă și să învățăm să ne protejăm astfel încât situația să nu se repete. Conform lui Jack, iertarea nu este un gest rapid, ci un întreg proces în care ne onorăm inclusiv emoțiile negative: furia, frica, durerea. Este important să fim răbdători cu noi înșine și să ne acordăm timp pentru a ierta cu adevărat.

Tot el aduce în vedere o scurtă povestioară cu tâlc. Doi foști prizonieri de război discutau. Unul dintre ei întreabă:

• I-ai iertat pe cei care te-au ținut captiv?
• Nu, niciodată.
• Ei bine, se pare că încă te țin închis, nu-i așa?

 

Bibliografie:

http://greatergood.berkeley.edu/article/item/the_ancient_heart_of_forgiveness

 

Ioana Olărașu