Horoscop săptămânal Scorpion 12-18 iunie 2017
Socio-profesional
E posibil ca ceea ce te afectează cel mai tare la locul de muncă săptămâna aceasta să fie strict legat de tine și de randamentul tău. Nu încerca să dai bine pe ceilalți deoarece există mari șanse să dezechilibrezi relațiile inclusiv cu aceia cu are ai legat o legătură ceva mai amicală la locul de muncă. Cei din conducere, pe de altă parte, dau senzația că vor să se apropie mai mult de tine, să te cunoască, să-ți știe nevoile și să te mulțumească din punct de vedere financiar. Acest lucru nu este rău deloc, numai că la început e posibil să fii destul de suspicios și să nu știi cum să reacționezi în preajma lor. Încearcă să fii natural, fă-ți treaba ca și până acum și totul va decurge ca la carte.
Dragoste
Ești norocos pe acest plan și se pare că persoana căreia îi faci curte de ceva vreme se hotărăște să-ți întoarcă favorurile și mai mult decât atât – te ia prin surprindere cu un gest plin de semnificații. E de dorit totuși să privești în mod obiectiv atitudinea lui/ei.
Sănătate
Ai grijă la modul în care te alimentezi. Dacă vrei să faci o schimbare e de preferat să începi să ții un jurnal de mese – e posibil să ai o surpriză în momentul în care vei nota zilnic ceea ce mănânci. Sfaturl astrelor? Să nu trișezi!


