Horoscop săptămânal Săgetător 24 septembrie – 1 octombrie 2016
Socio-profesional
E bine să fie vigilenți la locul de muncă și să încerce să privească totul în perspectivă. Au nevoie să pună accent pe comunicarea în echipă însă în același timp n-ar strica să se scoată și pe ei în față, să-și facă auzi cuvântul și să se afirme în fața unor persoane care încă nu le recunoaște autoritatea așa cum s-ar cuveni. Oportunități sunt din plin pentru ei, dar trebuie să știe să le și fructifice și să nu le lase să treacă pe lângă urechile lor. Dacă le vine greu să se motiveze în momentul de față, cel mai probabil o ofertă financiară îi va determina să se miște ceva mai repede începând cu data de 25 septembrie. Sunt vizați aceia care lucrează în domenii bancare sau care au activități de contabilitate. Aici astrele asigură un dinamism propice zodiei lor.
Dragoste
Ocaziile de întâlniri și experiențe memorabile cresc după data de 26 septembrie și au ocazia de a-și exercita farmecele și magnetismul asupra persoanelor de sex opus. Au mare trecere la aceia care și-au pronunțat deja sentimentele față de ei și care practic a pasat mingea în curtea lor. Săgetătorii trebuie să facă următorul pas.
Au parte de o gură de aer proaspăt în viața lor așa că se simt mai bine ca oricând, mai ales din punct de vedere fizic. Starea lor de spirit este excelentă și se străduiesc să-și mențină zâmbetul pe buze în orice situație.



