Horoscop săptămânal Rac 9-16 ianuarie 2016
Socio-profesional
Racii sunt motivaţi între 12 şi 16 ianuarie să înceapă o mulţime de proiecte şi să-şi pună pe hârtie planul de bătaie pentru restul anului. Se simt energizaţi de cei din jurul lor şi au tendinţa de a fi extrem de empatici în această săptămână. Se alimentează din entuziasmul celorlalţi, dar în special al acelora din mediul de lucru. Vor să simtă că fac parte dintr-o echipă şi acolo unde e cazul că o conduc sau că ei sunt sursa inspiraţiei pentru dedicaţia de care dau unii dovadă în profesia lor. Au multe idei de care vor să profite acum şi să facă tot posibilul să le pună în practică. Din fericire, norocul este de partea lor şi săptămâna viitoare vor beneficia de resursele şi ajutorul necesar pentru a pune pe roate orice mică idee care li se pare profitabilă. Au planuri mari acum, însă încearcă să fie selectivi în ceea ce priveşte persoanele pe care trebuie să le introducă în hora lor. Nu-şi doresc să fie dezamăgiţi mai târziu sau să se asocieze cu oameni care le dau senzaţia că sunt oportunişti şi că îşi văd numai propriul interes. Din punct de vedere financiar mai au de aşteptat până să revină pe linia de plutire şi vor fi nevoiţi poate chiar să apeleze la unele tertipuri financiare pentru a se menţine pe linia de plutire până la finalul lunii.
Dragoste
În plan amoros întâlnesc persoane care le incită curiozitatea şi au senzaţia acum că au o putere de atracţie către sexul opus mai mult ca niciodată. Vor avea parte de nişte trăiri interesante şi vor dori să experimenteze cât mai mult în această săptămână. Reacţiile pe care le primesc din partea celorlalţi reprezintă între 14 şi 16 ianuarie o confirmare a propriului ego care se află la cote maxime în acest moment.
Sănătate
Sunt nişte simptome care persistă de ceva vreme şi începe să îi îngrijoreze pe nativii zodiei Rac. Poate că ar fi momentul să apeleze la un specialist sau măcar să meargă la un control de rutină şi să apeleze la expertiza unui set complet de analize. Nu este vorba acum de afecţiuni greu de tratat, însă au amânat mult prea mult timp şi acum abia acum au sesizat că nu se vindecă singuri şi că au nevoie de ajutor.


