Horoscop săptămânal Rac 17-24 octombrie 2015

Vineri, 16.Oct.2015 13:35 Horoscop saptamanal Rac Lasă un răspuns 1 vizualizari

Socio-profesional

Nativii sunt preocupaţi şi frământaţi de problema de sănătate a unei rude pe tot parcursul weekendului. Dispun de iniţiativă în acest sens dar acest efort le consumă şi energie în exces, şi finanţe şi ar trebui să găsească o soluţie de compromis în acest sens. Ei pot avea parte în zilele de 19 şi 20 octombrie de situaţii destul de bune din perspectiva pecuniară, partenerială şi contractuală, dar cum nimic nu vine uşor şi frumos, vor constata că este necesar să fie mai motivaţi decât altădată pentru a obţine rezultatul aşteptat. Pe lângă asta dialogurile cu partenerii şi asociaţii pot fi pigmentate de durităţi voalate şi puţin sarcasm la adresa unor colegi de activitate sau, în cazul în care sunt ei înşişi şefi, acest sarcasm poate fi îndreptat către unii parteneri de afaceri care au pretenţii sau încearcă să blocheze sau să întîrzie un acord pre stabilit. Pentru unii Raci în 19 şi 20 există oportunităţi de a încheia un contract aşteptat de luni de zile, iar cei care au procese pe rol pot avea câştig de cauză dar nu vor fi mulţumiţi pentru că fie mai trebuie un act, fie dacă e vorba de martori aceştia întârzie şi dau peste cap treaba, fie se văd în situaţia de a se vedea blocaţi de aspecte birocratice.

În raport cu partenerii de afaceri întâmpină blocaje în acorduri şi contracte, deşi Racii negociază foarte bine şi dinamic până la ultimul detaliu. Pot încasa nişte bani în ziua de 21 deşi această chestiune o vor ţine în expectativă sau tăcere faţă de partenerul de cuplu.

Dragoste

În relaţia de cuplu echilibrul se poate da peste cap în zilele de 17, 19 şi 20 octombrie atunci când survin secrete şi Horoscop saptamanal Rac 17-24 octombrie 2015 2comunicări în doi peri datorită unor frustrări emoţionale şi a lipsei de atenţie faţă de partener, ceea ce duce la control şi manipulare reciprocă, iar zile mai bune între 18, 21, 22 şi 23 când nativii compensează faţă de partener cu un cadou mic, dar valoros sau cu surpriza unui proiect din care vor ieşi mai tîrziu bani.

Sănătate

Unele dereglări neurovegetative şi hepatice se manifestă în 17 octombrie, şi simptome la nivel digestiv, renal şi tiroidian, şi dureri articulare ce survin în 19 octombrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *