Horoscop săptămânal Leu 4 – 11 iunie 2016
Socio-profesional
Săptămâna viitoare nu sunt în cea mai bună formă din punct de vedere mental şi asta datorită faptului că sunt supuşi la tot felul de probe şi teste care au senzaţia că sunt menite să le împingă limitele şi să îi forţeze să gândească altfel. Se simt impulsionaţi să acţioneze în funcţie de regulile pe care alţii le fac şi chiar dacă ei încearcă să le respecte şi să le arate acestora că pun preţ pe experienţa lor, au senzaţia că sunt defavorizaţi în ceea ce implică lucrul în echipă. Le vine greu să coordoneze proiecte mari, mai ales atunci când se confruntă cu lipsa de cooperare şi suport a celor din conducere. Din această cauză este posibil ca zilele de luni şi marţi să fie destinate unor discuţii menite să aducă puţină organizare în viaţa lor de la muncă si puţină ordine care să-i ajute să-şi definească mai bine statutul.
Dragoste
Dacă se vor ivi ocazii şi oportunităţi de a petrece timp de calitate cu cei dragi ar fi bine să le dea curs. Au nevoie de suportul şi compania celor la care ţin, dar mai ales a partenerului de viaţă. Trec printr-o perioadă destul de dificilă la nivel emoţional şi tocmai de aceea, la finalul săptămânii vor opta probabil pentru o excursie cu prietenii sau pentru alte activităţi care îi relaxează şi îi fac să simtă că sparg rutina.
Mare atenţie la cât de mult se afundă în gândurile negative pe care le au acum deoarece le poate afecta sănătatea mai mult decât îşi imaginează. Este posibil ca între 5 şi 8 iunie să aibă parte de nişte simptome care să reflecte stresul şi bătălia care se dă acum pe plan mental.



