Horoscop săptămânal Gemeni 5 – 12 martie 2016
Socio-profesional
Sunt destul de încântaţi de modul în care se desfăşoară lucrurile la locul de muncă şi fac tot ce pot pentru a fi cât mai bine organizaţi. Lucrează din plăcere şi entuziasm şi se bucură de roadele muncii lor de până acum. Au senzaţia că pot spune că ce a fost mai greu a trecut, însă nu este chiar aşa. Dat fiind că lucrurile sunt într-o continuă evoluţie pentru ei la locul de muncă şi că aşa cum şi-au aşternut, aşa dorm, vor avea de acum din ce în ce mai multe responsabilităţi şi din ce în ce mai multe sarcini de dus la capăt într-un timp cât mai scurt. Lucrează contra cronometru, în special între 10 şi 12 martie şi au senzaţia că totul depinde de ei şi că trebuie să facă faţă tuturor presiunilor, altfel este posibil să se prăbuşească tot ce au construit. Din fericire au o atitudine pozitivă, sunt dinamici şi lucrează în continuare cu acelaşi spor si interes de până acum. De asemenea, viaţa socială este în continuă schimbare iar modul în care comunică săptămâna viitoare îi ajută să-şi facă noi cunoştinţe, prieteni şi chiar să cunoască persoane cu o influenţă importantă în domeniul în care activează.
Dragoste
Transmit o energie irezistibilă persoanelor de sex opus, primesc complimente din toate părţile, se simt flataţi şi chiar admiraţi până peste poate. Păcat că printre aceste persoane, se pare, nu se găseşte şi persoana căreia Gemenii visează să îi cucerească inima.
Sănătate
Au o uşoară tendinţă către ipohondrie între 6 şi 8 martie însă toate bănuielile lor se vor spulbera o dată ce vor merge la medic şi vor primi un diagnostic.



