Horoscop săptămânal Gemeni 3-10 septembrie 2016
Socio-profesional
Sunt cât se poate de ocupați în această săptămână și pot spune că n-au o clipă să se plictisească, dar nici să se odihnească… Le face bine să-și mențină mintea ocupată de multe ori deoarece dacă nu ar avea ceva de făcut le-ar fugi gândul la tot felul de scenarii negative și ar cădea într-o melancolie din care greu ies adesea. Nu este și cazul acestei săptămâni. Acum se străduiesc, din contră, să găsească un echilibru între munca pe care o depun și timpul lor liber. E posibil să nu mai aibă așa de mult timp pentru hobby-urile lor iar asta s-ar putea să îi frustreze în unele zile. Așadar, trebuie să învețe să-și gestioneze timpul astfel încât să fie mulțumiți de ei înșiși și de ceea ce fac la locul de muncă implicit.
Dragoste
Nu sunt așa de activi pe plan social și nici în relație nu au suficientă energie pentru a da atenție nevoilor partenerului. Din fericire au parte de o persoană înțelegătoare care îi ajută să treacă mai bine prin toate în momentul de față și nu le reproșează nimic.
Au parte de stări contradictorii din punct de vedere emoțional și e posibil să se găsească adesea la extreme: când foarte obosiți, când foarte energici și dornici de aventură!



