Horoscop săptămânal Gemeni 23-30 ianuarie 2016
Socio-profesional
Datorită revenirii lui Mercur pe traiectoria sa directă este posibil ca în săptămâna următoare nativii zodiei Gemeni să-şi revină în plan social şi să găsească la locul de muncă căi de rezolvare a problemelor cu la fel de multă uşurinţă ca înainte. Datorită etapei în care se află luna în acest weekend, nu este garantat faptul că nu vor mai interveni situaţii dificile, însă cel puţin vor avea de beneficiat de pe urma acestei relaxări intelectuale care se proliferează între 25 şi 30 ianuarie. Colegii sunt mult mai îngăduitori faţă de ei, chiar şi atunci când renunţă la camul aparent şi îşi ies din fire sau fac o criză de nervi. Săptămâna viitoare între 28 şi 30 ianuarie dau senzaţia că nu mai pot ţine totul în frâu, este posibil să refuleze şi să se lovească de atitudinea: nu mai pot, nu mai vreau, nu mai am cum să fac faţă la toate de unul singur. Nu le este recomandat să dispere şi nici să privească această situaţie ca un capăt de lume. Precum spuneam, din fericire cei din jurul lor îi înţeleg şi le vor veni acum în ajutor fără să îi critice. Planul financiar este aspectat pozitiv, fie din cauza unui bonus care le vor mai ridica moralul, fie că obţin un împrumut de la nişte rude şi vor îşi vor rezolva problemele financiare care le-au dat bătaie de cap în ultima vreme.
Dragoste
În plan amoros se întâlnesc cu persoane care le interpretează greşit semnalele. Gemenii caută acum numai prieteni, camarazi, ci nu o relaţie serioasă. Deşi în sinea lor, simt nevoia de fluturaşi în stomac şi trăiri memorabile, sunt mult prea concentraţi pe latura profesională şi ştiu clar că nu ar avea timp să se dedice unei idile.
Sunt aspectate dereglări hormonale între 23 şi 25 ianuarie, însă din fericire Gemenii pot scăpa de aceste simptome supărătoare dacă au grijă să se alimenteze corect şi să doarmă suficient în fiecare noapte. Nopţile pierdute sunt cel mai mare duşman pentru această zodie şi pentru starea lor de sănătate în general.



