Horoscop săptămânal Capricorn 8-15 ianuarie 2017

Socio-profesional

Chiar dacă au o anumită idee despre cum ar trebui să meargă lucrurile și despre cum trebuie făcute, e bine să țină cont și de părerea și nevoile celorlalți. Se numește asta comunicare și dacă nu se străduiesc să fie pe aceeași lungime de undă cu cei din jurul lor, e posibil ca și cei mai apropiați colegi să le întoarcă spatele în prezent. Cu alte cuvinte, nu e cazulsă se încăpățâneze să facă totul ca ei, e posibil ca și alții să aibă idei bune sau în orice caz să îi ajute cu aportul lor, dar atâta timp cât își vor păstra ochelarii de cal, sunt șanse mari să rateze aceste oportunități. Acest lucru este valabil și pentru planul financiar – să țină ochii larg deschiși, nu se știe de unde sare iepurele în această săptămână.

Dragoste

Sunt tentați să fie ceva mai critici la adresa partenerului și să facă din țânțar-armăsar, când ar fi așa de simplu să îl/o câștige doar cu o vorbă bună.  E necesar totuși pentru asta să nu-și impună opiniile în cuplu și să nu opună rezistență propunerilor pe care partenerul/a le face.

Sănătate

Să aibă grijă de sănătatea lor și mai ales de orele de odihnă – au mare nevoie de așa ceva, mai ales dacă vor să facă față cu brio stresului de la locul de muncă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>