Horoscop săptămânal Capricorn 31 iulie – 6 august 2017
Socio-profesional
Refuzi să faci lucrurile altfel decât cum ești tu obișnuit și tocmai de aceea e posibil să te confrunți cu anumite dileme în timpul săptămânii mai ales în colaborare cu asociații și partenerii cu care ești implicat în niște proiecte de grup. Ai nevoie totuși de cineva care să te susțină și să fie de partea ta în momentul în care lucrurile se complică așa că nu ar fi dezirabil să te izolezi de toți aceia care nu sunt în asentiment cu tine sau nu aceeași viziune asupra lucrurile. E drept că îți cunoști valorea și vrei să le transmiți și celorlalți faptul că ești conștient de ceea ce poți, însă e posibil ca asta să te coste din punct de vedere economic. Așadar, încearcă să faci lucrurile cu ceva mai multă diplomație și să nu ai reacții ieșite din comun. O atitudine necontrolată e posibil să te afecteze și în sectorul banilor așa că e bine să fii cu ochii în patru!
Dragoste
Decizi să te implici mai mult în educația copiilor așa că e de preferat să o faci cu calm și răbdare. Dacă ți-ai setat un obiectiv sau un rezultat final la care să ajungi cu ei prin aceste eforturi e și mai bine. Astfel îi vei învăța ce înseamnă responsabilitatea iar partenerul va fi extrem de încântat/ă de inițiativa ta.
Sănătate
Ai de-a face cu niște simptome destul de îngrijorătoare în ceea ce privește sistemul osos. E posibil ca schimbările bruște de temperatură să nu-ți priască prea tare în momentul de față. Încearcă să te menajezi.


