dehaine.ro

Horoscop săptămânal Capricorn 16-23 ianuarie 2016

Socio-profesional

Capricornii au de-a face cu nişte situaţii inedite, în care capacităţile lor de a se adapta vor fi puse la încercare. Au momente în care se aventurează şi în care cred că sunt capabili de orice şi momente în care nu ştiu ce e este mai bine să decidă şi se tem că fac alegeri greşite. Vor să experimenteze, dar în acelaşi timp vor să-şi ia şi toate măsurile de siguranţă şi să analizeze din toate unghiurile situaţia în care se implică. Îşi doresc foarte mult să se întâmple anumite lucruri, însă nu sunt decişi cât sunt dispuşi să rişte în momentul de faţă. Apelează la sfatul prietenilor, dar doar aşa pentru informare, căci ei nu sunt niciodată deschişi să facă ceea ce cred ceilalţi că este mai bine. Preferă să adune informaţii, să cerceteze şi apoi să decidă singuri cum trebuie să procedeze. Din fericire această metodă a lor de a acţiona atunci când se întâlnesc cu o situaţie nouă dă roade bune săptămâna viitoare şi îi ajută să prindă curaj în forţele proprii. Se consultă, ascultă păreri dar până la urmă decid singuri cum trebuie să procedeze şi se felicită pentru această autonomie intelectuală pe care au acum curaj să o afişeze. Acest lucru se vede cel mai bine în plan financiar, unde şefii le apreciează enorm atitudinea independentă şi le oferă chiar o promovare însotiţă de o mărire de salariu.

Dragoste

În plan amoros au parte de niste trăiri interesante. Aceia care se află deja într-o relaţie pot asista la reînnoirea sentimentelor faţă de partener şi pot avea senzaţia că se îndrăgostesc din nou ca în prima zi. Pe de altă parte, aceia care nu au încă o relaţie stabilă vor fi tentaţi să flirteze cu persoane care exercită o putere de atracţie neţărmurită asupra lor şi care le răspund acum cu aceeaşi monedă.

Horoscop saptamanal Capricorn 16-23 ianuarie 2016 2Sănătate

Debordează de energie şi asta se vede şi în plan fizic. Plănuiesc să se apuce de un program fizic care să-i ajute să-şi încarce bateriile şi să le redea încrederea în sine. Vor apela poate la un nutritionist în ceea ce priveşte meniul culinar zilnic, însă de sport se vor ocupa singuri, fără ajutorul unui antrenor şi nici la sală nu se gândesc să meargă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *