Există călugări care îl slujesc pe Dumnezeu doar în aparenţă
Sunt oameni care reușesc în viață chiar dacă aceasta le este potrivnică și sunt alții care din anumite motive, mai mult sau mai puțin importante (care dintr-o anumită slăbiciune), aleg calea duhovniciei și… nechemați fiind îmbracă haina mânăstirii! Scriu aceste rânduri în speranța că cineva sau mai mulți vor citi acest articol și se vor gândi de două ori înainte de a mai face un pas într-o asemenea direcție.
Există oameni care devin călugări fără să aibă chemare sau vocaţie către cele sfinte
Ca și în căsătorie ca să devii soț sau soție trebuie să te gândești foarte bine! Ca să alegi călugăria trebuie să ai vocație, altfel… Îți trebuie o mare chibzuință, inima este cea care trebuie să hotărască. Mulți chemați, puțini aleși. Am citit de curând o carte și ca atare scriu acum aceste rânduri. Oameni buni, a fi Om e lucru mare! A-l sluji pe Dumnezeu este și mai mare! Una pe alta nu se exclud. Am observat că de obicei în mânăstiri sunt semeni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu biserica, credința, preoția dar mai ales cu Dumnezeu. De ce spun mai ales Dumnezeu? Pentru că toate aceste motive aparente ce țin de credință precum și toți acești semeni care îl slujesc pe Dumnezeu (aparent!) sunt străini de acest aspect divin. Nu au avut în viața lor o revelație care să îi determine să o apuce pe cale. Cum credeți că pot înțelege dogmele și perceptele bisericii? Vin oameni din toată țara care își caută un rost sau mai bine zis un adăpost între zidurile mânăstirii. Acest articol este dedicat celor care îl slujesc doar în aparență pe Dumnezeu, căci mai abitir se slujesc pe ei! Ceea ce scriu nu are legătură cu adevărații părinți, plini de mistere și miracole care păstrează în sufletele lor Lumina și Iubirea, și le păzesc pentru a rămâne și în continuare în aceste vremuri tulburi, faruri călăuzitoare pentru cei orbi sau cu o vedere mai slabă. Peste tot în țară pe unde am fost am găsit atât maici, cât și călugări rupți total de Dumnezeu. Faptul că spun rugăciuni nu le savează nici sufletele și nici nu le șterge careva păcatele făcute. sunt oameni simpli fără nicio dispoziție pentru Dumnezeu sau chemați către cele sfinte.
Cei fără credinţă sunt nişte suflete pierdute
Spun suflete pierdute pentru că aici în acest cadru (mânăstire) sufletele lor nu se pot mântui pur și simplu de la sine! Prin ceea ce fac și nu am să spun mai mult de atât, nu îl slujesc pe Dumnezeu și nici pe ei! Cadrul natural unde sunt construite asemenea lăcașe de cult îmbie la puritate, credință și iubire de semeni, dar asta este doar partea naturii și a lui Dumnezeu. Nu același lucru poate fi spus și despre oamenii acestor locuri care îl ”servesc” pe Dumnezeu. Atâta timp cât invidia, egoismul, lipsa de moralitate și naturalețe există, nu pot să spun decât că acești semeni se chinuie în zadar. Neputința pe care o au și abilitatea care face casă bună cu viclenia și-au dat mâna, Dumnezeu este lipsă la apel. Eu nu încurajez pe nimeni, nici să meargă la mânăstire să se călugărească, nici să nu meargă, fiecare să facă ceea ce consideră de cuviință. Mai este puțin timp până când doar cei aleși de Dumnezeu vor sluji cu adevărat în altarele sufletelor lor, care sunt pregătite de pe acum să primească în ele și mai multă lumină dar și iubire. Urmați asemenea oameni dacă îi descoperiți și aplicați povețele în viața voastră, căci ei vin din alte lumi și au cunoașterea în ei, nu ca ceilalți care trebuie să se chinuiască să o dobândească. Mulțumesc mult și cer iertare celor care nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Cu toții suntem copii ai Domnului. Așa să ne ajute Dumnezeu. Namaste!
Virgil Marcu
