Dacă de mâine ni s-ar lua dreptul la vot, ne-am revolta?

Ce importanţă mai are dreptul la vot pentru generaţia noastră? Analizând atitudinea oamenilor faţă de alegeri am putea spune că mulţi au renunţat singuri la statutul civil de egalitate pentru care s-au purtat atâtea lupte.

Neîncrederea în lumea politică şi lipsa educaţiei civice a dus la rătăcirea unui drept fundamental – dreptul la vot. Mai ştim care este rolul votului şi câte eforturi s-au făcut pentru dobândirea acestuia?

Femeile s-au luptat ani la rând să obţină egalitatea în participarea la alegeri. Slcavilor nu li s-a oferit niciodată privilegiul liberei exprimări.

Noi am primit cadou acest drept şi nu mai ştim să ne bucurăm de el.

Interdicţiile dintodeauna au creat frustrări şi au dus la revolte.  Încă există suficientă determinare pentru a trâmbiţa nedreptăţile şi tratamentul inegal.  Oamenii încă mai ies în stradă să strige nemulţumirile, dar nu se duc să voteze. De unde provine totuşi dezintersul pentru alegeri?

Când nu vedem rezultate, refuzăm să ne mai implicăm

Într-o societate care se dezvoltă cu o viteză uimitoare, răbdarea şi aşteptarea aproape că au devenit basme. Pragmatismul ne guvernează existenţa. Primele întrebări pe care orice antreprenor şi le pune sunt legate de timpul de amortizare a investiţiilor şi de profit. Această mentalitate este transferată în toate aspectele vieţii.

Priviţi ce se întâmplă în jurul vostru! Oamenii gândesc că au fost la vot o dată, de două ori şi nu s-a întâmplat nimic bun în perioada de după alegeri. De ce ar mai investi timp să meargă şi a treia oară să voteze dacă experienţele anterioare au dovedit că nu merită implicarea?

Ceea ce se întâmplă este un fenomen psihologic dăunător. Oamenii şi-au pierdut încrederea în stat şi au decis să “demisioneze” şi să îşi vadă fiecare de inovaţia proprie.  “Un stat fără cetăţeni e ca un sat fără câini”. Să nu lăsăm dezordinea să distrugă unitatea poporului român!

Câteva motive să ieşim din “cochilie”

Când un om întoarce  spatele unei ţări, este greu să îl convingi să îşi revizuiască greşelile şi să îşi dorească să devină o forţă socială cu impact pozitiv.

O vorbă românească are încă putere de influenţă: “unde-s doi puterea creşte”. Unde e un grup începe să revină încrederea că indecenţa poate fi stârpită. Mai există o fărâmă de teamă în vârful structurii statale atâta timp cât mai sunt cetăţeni care se ridică din pat să se ducă la vot, să facă diferenţa.

“Nu am pe cine să votez, toţi sunt la fel” este un pretext. Dintre două feluri de mâncare proaste, de foame suntem nevoiţi să alegem unul.

Bineînţeles că acceptarea răului nu este un lucru bun pe termen lung, dar uneori poate constitui o cale de a înainta spre ceva mai bun.

Să nu uităm că oamenii care vin din urma noastră au nevoie de o istorie pentru a se ghida în vremurile furtunoase.

Când ne amintim că alţii au luptat să avem acest drept, ne cuprinde cel puţin un sentiment de vinovăţie. Ar fi bine ca remuşcările să se concretizeze într-o dorinţă de implicare. Iar cei care vor să rămână în locul călduros, deconectaţi de realităţile apăsătoare, au dreptul să o facă. Însă să nu ia dreptul adulţilor de mâine să afle ce este responsabilitatea, conexiunea dintre oameni şi puterea votului.

Alexandra Cojocaru