Cum te pot ajuta exercițiile Kegel să îți îmbunătățești libidoul
Exercițiile Kegel acționează asupra mușchilor pelvisului, restaurând controlul vezicii urinare după operația de prostată, vindecă disfuncția erectilă, întârzie ejacularea precoce, ba chiar crește libidoul. Și asta doar la bărbați.
Știu că aceste exerciții au fost discutate și para-discutate, dar din punct de vedere al unei femei. După naștere câte dintre noi nu avem probleme de incontinență urinară? Exact pentru acest lucru au fost inventate exercițiile Kegel.
Inventatorul acestui exercițiu, doctorul Arnold Kegel s-a gândit cum să îmbunătățească viața unei femei, mai ales după naștere. Scopul acestui exercițiu era și este să întărească musculatura pelviană. În 1948, când doctorul a început să folosească cest exercițiu, nu a avut efectul scontat pentru că majoritatea pacienților nu găseau mușchiul respectiv. De atunci însă, pe lângă faptul că ajută în incontinența urinară, s-a descoperit că îmbunătățește simptomele prolapsului, digestia, crește libidoul și senzația sexuală.
Exercițiile Kegel constau în contractarea și relaxarea mușchilor care formează peretele pelvisului.
Peretele pelvisului sau planșeul pelvian se referă la un grup de mușchi, atașați din față, spre spate și pe lateralul osului pelvisului și al sacrumului (osul mare și aplatizat din capătul șirei spinării). Acești mușchi se comportă ca un hamac deoarece susțin vezica urinară, intestinele și uterul (la femei).
Disfuncțiile planșeului pelvian
- Disfuncții ale vezicii urinare ( cistita interstițială și incontinența urinară)
- Disfuncții ale intestinelor ( sindromul colonului iritabil)
- Disfuncții sexuale (sindromul levator)
- Durere pelviană ( vulvodinie, nevralgie pudentală) și
- Disfuncție erectilă.
Aceste probleme apar dacă mușchii sunt prea întăriți, prea slăbiți sau există un impediment la îmbinătura cu oasele sacroiliace, lombare sau coccis. Infecțiile, nașterea, căzăturile, operațiile, toate pot afecta planșeul pelvian și să creeze disfuncții.
Ghidul corect al exercițiilor Kegel
- Înainte de întărirea mușchilor pubococcigieni, trebuie să îi și găsești și să să îi controlezi. Aceste exerciții sunt valabile atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
- Pentru a găsi acești mușchi, încearcă să oprești urinarea în timp ce urinezi, dacă ai reușit înseamnă că ai găsit mușchiul! Nu o face frecvent ci doar pentru a localiza mușchiul.
- Golește-ți vezica, apoi stai în poziție culcată
- Începe prin a-ți contracta acești mușchi pentru 10 secunde, apoi relaxează. Repetă de 4-5 ori, iar între contracții relaxează tot câte 10 secunde. Încearcă să le faci de 3 ori pe zi, oarecum să se regăsească în rutina zilnică.
- Dacă vrei să ai cele mai bune rezultate contractează doar mușchii pelvieni, fără a contracta musculatura abdomenului, șoldurile sau fesele.
- Când ești convins că faci exercițiul corect, de abia atunci poți strânge musculatura pelviană cu cât mai multă forță
- Pe măsură ce aprofundezi exercițiul te poți ridica, în timp ce faci exercițiul, și îl poți face în poziție de șezut sau în picioare.



