Cum ne influenţeză alimentaţia destinul şi evoluţia spirituală?
Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cât trăieşti
În ultimele trei decenii s-a pus tot mai mult accentul pe modul naturist de alimentaţie. La ora actuală foarte mulţi oameni în lume sunt vegetarieni convinşi, starea lor de sănătate fiind destul de bună. Cu toate acestea ceasul lor biologic îi îndreaptă ireversibil către bătrâneţe, ceea ce înseamnă că pe lângă alimentaţie ar mai trebui ceva pentru a stopa îmbătrânirea. Dacă ne uităm la viaţa noastră de zi cu zi, ştiind cum mâncăm şi cum ne purtăm, ne putem întreba firesc: ne influenţează oare alimentaţia destinul? Bineîneţeles!
Care este semnificaţia destinului?
Dacă ar fi să luăm în considerare definiţia destinului din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, aceasta ar fi următoarea: destin – forţă supranaturală despre care se crede că hotărăşte în mod implacabil în privinţa tuturor evenimentelor din viaţa omului. Este o explicaţie pertinentă, însă destinul, conform învăţăturilor esoterice-spirituale, este chiar însumarea tuturor faptelor din viaţa anterioară, ale căror efecte se derulează în această existenţă prin modul în care trăim fiecare dintre noi. Mai pe româneşte, „cum îţi aşterni, aşa o să dormi”.
Corpul uman este o fantastică maşinărie vie care permanent procesează energie şi informaţie. Alimentele la rândul lor constituie energie şi informaţie în diferite forme şi densităţi, pe care noi le asimilăm în organism. Însă dacă aţi putut observa, corpul uman poate da un randament optim sau chiar mare atunci când nu îl asaltăm cu multă mâncare. Ceea ce duce la ideea miraculoasă că organismului uman îi trebuie foarte puţin pentru a oferi un randament mare. Şi este foarte logică această realitate, pe care o vom explica imediat. Şi veţi vedea că într-adevăr are legătură cu destinul.
Fiinţa umană este alcătuită dintr-un corp fizic şi şase corpuri subtile:
- corpul eteric care oferă vitalitate
- corpul astral, corpul mental
- corpul cauzal sau conştiinţa
- corpul buddhic sau sufletul
- şi corpul atmic sau spiritual adică spiritul
Mai sunt două corpuri – cel cristalin şi cel divin, dar acestea se află în adormire la toţi oamenii. Corpurile subtile se află fiecare pe nivelul său de vibraţie, şi o parte din energia fiecăruia este asimilată de procesele care au loc în noi. Cu alte cuvinte, emoţiile, gândurile şi sentimentele pe care le simţim şi percepem sunt cantităţi de energii sub forma trăirilor, iar prin faptul că le simţim înseamnă că organismul nostru le consumă, consumă această energie combinată.
S-a putut observa faptul că dacă oamenii mănâncă mult sau exagerat, această energie specifică ce este asimilată de corp poate lua altă direcţie, şi anume este redirijată către procesele digestive cauzate de o alimentaţie excesivă. Şi în loc să fie folosită de către corp pentru a reface nivelele de energie în timpul somnului, de exemplu, această energie redirijată este pierdută în procesul digestiv greoi pe timpul nopţii. Un asemenea proces determină în timp lipsa vitalităţii la individul în cauză, ceea ce duce la lipsă de randament profesional şi social, şi de aici situaţia poate lua o turnură neplăcută, deoarece individul se poate afla în faţa unei probleme majore de existenţă, aceea de a nu-şi putea împlini destinul, prin ceea ce are de făcut.
Astfel caracterul şi personalitatea pot fi perturbate odată cu trecerea timpului de către lipsa de vitalitate, persoana având un somn dificil şi trezindu-se de multe ori mai obosită decât s-a culcat seara. Ca să nu mai vorbim de temperament…
Este binecunoscut faptul că după 6 seara nu ar trebui să mai consumăm niciun fel de aliment, eventual doar un fruct şi ceva apă, pentru a putea da posibilitatea acelei energii de refacere să lucreze în structura noastră energetică, refăcând nivelele energetice interioare de pe corpul astral, mental şi sufletesc. Pentru că zilnic noi consumăm şi emoţii, şi mentalităţi, şi sentimente. Le trecem prin noi şi le procesăm. Dar marea majoritate a oamenilor, mai ales la noi la români, au obiceiul de a mânca şi la 10 seara, forţând structura energetică să îndrepte energiile către digestie, astfel corpurile subtile rămânând peste noapte fără posibilitatea de a se reîncărca suficient. În acest mod, de la o zi la alta, de la o săptămână la alta, de la o lună la alta, devenim tot mai greoi în a rezolva lucrurile în existenţa noastră, deoarece nu ne dăm seama că ne uzăm prematur. Şi de multe ori dăm vina pe alţii pentru nereuşitele noastre.
Putem să ne orientăm în rezolvarea unei astfel de probleme în viaţa noastră după câteva elemente prezente în horoscopul natal. Ne uităm la poziţia Soarelui – care reprezintă personalitatea, astrul solar indicându-ne vitalitatea. Apoi vedem unde este plasată Luna – aceasta arătând felul în care se derulează în organism procesul digestiv. Ne uităm la casele 4 – digestia şi 5 – vitalitatea, plus casa 6 alimentaţia şi Mercur – cât de repede sau încet sau normal mâncăm. Odată analizate aceste elemente ne putem da seama dacă suntem performanţi sau dacă destinul nostru poate fi afectat de un mod de viaţă preluat prin ereditate sau împrumutat ca model de la alţii, de-a lungul timpului.
Contele Incappucciato



