esteto.ro

Conopida este o legumă considerată fabrică de enzime

Joi, 08.Oct.2015 18:30 Sanatate, Terapii complementare Lasă un răspuns 1 vizualizari

Conopida este o legumă considerată fabrică de enzime datorită substanţelor pe care le conţine şi a beneficiilor asupra sănătăţii noastre, deoarece chiar aşa este – această banală legumă pe care o găsim pe tarabe în piaţă de primăvara până toamna deţine proprietăţi nebănuite pentru sănătatea noastră.

Conopida este o leguma considerata fabrica de enzime 2

Care sunt beneficiile şi proprietăţile conopidei?

Cunoscută de aproximativ 3000 de ani, conopida era folosită în partea de est a bazinului mediteranean, fiind utilizată des în acele vremuri de către neamurile trace din întreaga peninsula balcanică, inclusiv de către greci şi populaţiile din Asia Mică ce trăiau aproape de Mediterană. Deci putem spune că este o legumă căreia îi place căldura şi soarele. Cu toate acestea ea s-a răspândit foarte repede în toată Europa, mai ales de-a lungul secolelor Evului Mediu, astăzi conopida având un loc de cinste în multe meniuri exotice în bucătăria italiană şi franceză, cea din urmă fiind renumită pentru rafinamentul preparatelor culinare.

Gospodinele ştiu foarte bine că partea ce poate fi folosită o reprezintă bucheţelele albe, grupate frumos pe un strat de fibre vegetale care reprezintă într-un fel prelungirea rădăcinii. Deşi oamenii nu prea cunosc multe despre substanţele nutritive conţinute în legume, de-a lungul deceniilor existând doar o cunoaştere empirică, este bine să ştim ce conţin legumele pentru a putea să le combinăm de o manieră benefică sănătăţii noastre. De exemplu conopida este o bogată fabrică de enzime în primul rând, aceste enzime aflându-se la baza oricărei forme de schimb de energie din organismele vii, determinând procesele de creştere, de schimb de energii şi sintetizarea de substanţe nutritive în celule. Apoi trebuie să ştiţi că ea mai conţine cantităţi suficient de mari din complexul vitaminelor B – B1, B2 şi B6, plus vitamina C şi K.

Conopida este o leguma considerata fabrica de enzime 3De asemenea are în compoziţia ei manganul care este foarte necesar încheieturilor pentru a nu avea dureri, magneziu pentru buna funcţionare a creierului şi sistemului nervos, potasiu şi caroten, foarte bune pentru menţinerea echilibrului apei în corp şi pentru memorie şi văz, şi fluor în formula sa naturală pentru combaterea agenţilor patogeni, acest fluor organic natural existând în structura sistemului imunitar, precum şi cupru care oferă protecţie bioenergetică împotriva atacurilor psi şi zinc pentru prospeţimea şi elasticitatea pielii.

Cercetările efectuate în ultimii ani au pus în evidenţă faptul că această legumă atât de simplă în aspectul său combate cu succes cancerul şi alte forme de boli degenerative, deoarece conţine o substanţă numită indol 3 carinol sau genistină care combate direct cancerul de orice fel şi poate repara segemente deteriorate de ADN.

În plus mai conţine şi sulforafan, o altă substanţă organică naturală produsă chiar în interiorul conopidei, ce combate la rândul său formele de cancer. Însă ce este cel mai avantajos la această legumă este faptul că de-a lungul timpul a devenit foarte uşor de cultivat şi este foarte versatilă în mâncăruri, putând fi folosită la supe, salate, sote-uri cât şi budinci la cuptor.

Iată cât de preţioasă este conopida pe lângă care noi trecem aproape zilnic fără să o băgăm prea mult în seamă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *