“Căci a Ta este Împărăţia şi Puterea şi Slava” – explicaţia ultime...

Luni, 12.Oct.2015 13:56 Religie si credinta Lasă un răspuns 1 vizualizari

“Căci a Ta este Împărăţia şi Puterea şi Slava”, aşa sună ultimele versete din Rugăciunea Domnească. Am văzut ce înseamnă când spunem “a Ta este Împărăţia” şi am văzut că această expresie poate avea un înţeles atât intern cât şi extern. Este la fel şi aici, puterea şi slava putând fi privite ca puterea şi slava lui Dumnezeu, şi puterea şi slava noastră.

"Caci a Ta este Imparatia si Puterea si Slava" - explicatia ultimelor versete din rugaciunea Domneasca 2

În primul rând, ce este Puterea şi ce este Slava?

În terminologia esoterică, de provenienţă cabalistică, aceste două atribuţii sunt numite Geburah (Puterea) şi Chesed (Mila) şi joacă un rol deosebit de important în filosofia iniţiatică, dacă am sta să le interpretăm din acest punct de vedere. Geburah reprezintă partea activă şi masculină a lucrurilor, forţa şi puterea în cele mai variate aspecte ale sale, în timp ce Chesed reprezintă partea pasivă şi feminină a lucrurilor, serviciul umil şi blândeţea. Putem spune că aici se reflectă natura duală a lui Dumnezeu, aşa cum este acesta perceput de om. În prima perioadă a credinţei, marcată de Vechiul Testament, avem de-a face cu un Dumnezeu puternic, dur, care se arată profeţilor în chip de fulger sau rug aprins şi care le vorbeşte în glas de tunet, un Dumnezeu autoritar şi drept, câteodată neîndurător, care impune credinţa prin cutremurare. În cea de-a doua perioadă a credinţei, marcată de Noul Testament, avem de-a face cu un Dumnezeu atotcuprinzător dar blând, iubitor şi iertător, care nu mai vorbeşte şi nu se mai arată oamenilor decât prin trimisul său pe Pământ, care “impune” credinţa prin blândeţe. Departe de a fi doi dumnezei, sunt de fapt două viziuni umane ale aceluiaşi Creator.

În anumite situaţii Dumnezeu este drept şi neiertător, în altele este milostiv şi blând

Ţinem minte că în Vechiul Testament, chiar dacă Dumnezeu decide să piardă întreaga suflare umană prin Potop, arată destulă milă oamenilor drepţi reprezentaţi de Noe şi familia sa încât să le ofere o şansă, iar în distrugerea cetăţilor Sodoma şi Gomora, manifestă destulă forţă trimiţând distrugeri cataclismice asupra cetăţilor, dar arată milă faţă de Lot şi familia sa, avertizându-i dinainte. Acolo unde Dumnezeu este puternic şi decis, arată şi milă, iar acolo unde este benevolent şi milostiv, poate arăta şi forţă. Noul Testament descrie un Dumnezeu blând şi iubitor, însă este destul de clar că până şi lui Iisus i se refuză în anumite circumstanţe mila şi scăparea: în grădina Ghetsemani, rugăciunile lui Iisus de a fi scăpat de chinuri nu îi sunt îndeplinite, iar pe cruce el însuşi exclamă celebrul “Ilahi, Ilahi, Lamma Sabachtani? Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”

Depinde doar de noi cum interpretăm Puterea lui Dumnezeu şi cum ne lăsăm influenţaţi de ea

"Caci a Ta este Imparatia si Puterea si Slava" - explicatia ultimelor versete din rugaciunea Domneasca 3Din perspectiva noastră putem crede că Dumnezeu este milostiv sau neiertător, însă din perspectiva Sa, El este doar Drept. Noi intrepretăm cum simţim noi mai bine. Puterea lui Dumnezeu semnifică acea capacitate a sa de a face orice. Voinţa divină este suverană, dar asta nu înseamnă că ne conduce vieţile ca pe nişte păpuşi, înseamnă că noi suntem liberi să alegem ce cale dorim din cele propuse, din moment ce ne asumăm aprobarea sau dezaprobarea divină. Slava este măreţia şi omniprezenţa Sa: nimic nu îi este extern şi toate lucrurile se regăsesc în El, totul îşi are originea în acel punct decis de Dumnezeu, lucru numit de mulţi Cauza Ultimă. Însă din punct de vedere uman, ce înseamnă? Dacă noi spunem “ale Tale sunt Puterea şi Slava”, este încă odată un prilej de smerire a intenţiilor noastre şi o dovadă de devoţiune faţă de Dumnezeu. Când spun că puterea mea este Dumnezeu, îmi afirm micimea pe lângă Creator. Omul nu are altă putere decât cea dată de Dumnezeu, şi tot ce ne este dat nouă ca fiind în limitele puterilor noastre îşi găseşte sursa tot în el. Ne putem spori această putere, bineînţeles, însă tot prin smerire. Dacă trec printr-o încercare grea şi spun că eu însumi nu am putere, dar Dumnezeu este puterea mea, voi fi inundat de resurse noi de energie şi voinţă la care nici nu m-aş fi aşteptat, resurse care numai în mine însumi nu îşi pot avea originea.

Oamenii au construit foarte multe lucruri pe Pământ, dar nimic nu ar fi fost posibil fără Puterea lui Dumnezeu

Este puterea omului disperat care cere ajutor divin şi îl capătă, puterea prin care o mamă poate ridica o greutate incredibilă pentru a-şi salva copilul şi puterea prin care nenumăraţi oameni virtuoşi au rezistat zeci de ani torturilor şi condiţiilor din temniţele comuniste. Puterea mea pe care o dau lui Dumnezeu se întoarce înzecit, dacă nu chiar însutit. Şi ce putem face noi dacă ne slăvim pe noi înşine? Sigur, noi ne putem slăvi pentru că am descoperit şi catalogat toate speciile de animale şi plante din lume, dar cine le-a creat modelul? Putem să ne slăvim pentru descoperirea şi cartografierea completă a codului genetic uman, dar cine l-a proiectat? Slava omului este inutilă deoarece noi nu putem crea, nu putem descoperi şi nu putem folosi decât bogăţiile unei Împărăţii create deja de altcineva, iar Slava noastră ar trebui îndreptată de fapt către Acel Cineva în primul rând, nu către noi înşine. Doxologia din sfârşitul rugăciunii noastre asta înseamnă, şi nu trebuie rostită fără luare aminte: A Ta este Împărăţia Doamne, tot ce este creat este al Tău, dar eu mă pot bucura de ele pe deplin, fiind copilul Tău. A Ta este Puterea, căci nimic din ceea ce pot eu nu vine din mine însumi şi nimic din ceea ce îmi este permis nu vine cu permisiunea mea. A Ta este Slava, căci nimic din ceea ce mă înconjoară, nici măcar suflarea mea de viaţă, nu este meritul meu. Reflectaţi măcar un minut ori de câte ori spuneţi “Tatăl Nostru”, asupra acestui verset, înainte de a a spune Amin.

Mihai Vârtejaru


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *