Ronde.ro

Definiţia fericirii nu e pe Google

Miercuri, 19.oct..2016 14:45 Dezvoltare personala, Psihologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

Deschiderea unei ferestre de internet ne salvează de la multe probleme, oferindu-ne informații, varietate, amuzament și nenumărate facilități. Fericirea, însă, nu este o haină pe care să o achiziționăm online. Nici măcar atotcunoscătorul Google nu ne poate oferi o formulă a fericirii pe care să o aplicăm în viața noastră.

Dacă vom căuta pe internet o definiție a fericirii, aflăm că aceasta este o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină, ceea ce înseamnă că mai degrabă avem șanse să primim fericirea dacă deschidem fereastra potrivită, cea a sufletului.

Însă, cum să privim în lumea interioară atunci când societatea modernă ne tentează cu toate plăcerile exterioare?

Acest conflict interior-exterior nu se rezolvă prin întocmirea unei liste cu diverse căi sau obiceiuri care ne ajută să fim mai fericiți. Nu există o formulă unică, fiecare dintre noi are sursele sale de fericire și acestea pot fi găsite dacă ne facem timp să le observăm și să le includem în evenimentele zilnice. Înainte de a identifica propriile surse, este necesară explicarea conexiunii dintre fericire și echilibru.

Conceptul de fericire între înțelepciunea antică și principiile moderne

Fericirea poate părea un mit dacă nu suntem atenți la capcanele extremelor. Un om nefericit poate fi și unul sărac, dar și unul bogat. Cu toate acestea fericirea există, iar oamenii care se bucură de ea sunt cei care au învățat să nu se abată de la calea de mijloc.

În Teoria Fericirii, psihologul Jonathan Haidt pune în conexiune fericirea cu echilibrul: „Fericirea vine dinăuntrul nostru, dar şi din afară. E nevoie de calea înţelepciunii antice, dar şi de ştiinţa modernă pentru a echilibra totul.”

Ce înseamnă echilibrul în viața de zi cu zi?

Privind în jurul nostru, Definitia fericirii nu e pe Googlevom vedea că sunt o mulțime de factori care contribuie la cultivarea stării de fericire a individului. Meditația ne ajută să ne disciplinăm mintea și să rămânem într-o stare de calm și bunătate. Să nu o excludem din viața noastră! Pe de altă parte oamenii nu se pot rătăci în scenariile budiste de detașare completă de evenimentele exterioare, dacă nu își pot asigura cel puțin nevoile primare cum ar fi hrana și adăpostul.

La cealaltă extremă unii nu se mulțumesc cu cele necesare și tind să confunde plăcerea cu fericirea, antrenându-se într-o goană după lux și răsfăț. Astfel, mulți ajung să muncească zi și noapte, gândindu-se că fericirea înseamnă o mașină luxoasă, o casă mai mare, o vacanță mai scumpă. O dată atinse scopurile acestea, entuziasmul trece repede, întrucât intervine obișnuința sau adaptarea hedonică, după cum o numesc specialiștii.

Iluzia fericirii este creată de obicei de obiectele de lux, însă sunt și lucruri care nu se depreciază atât de repede. Autorul Jonathan Haidt expune în Teoria Fericirii câteva lucruri care ar merita străduința oamenilor: relațiile, vacanțele mai lungi, eliminarea zgomotului, eliminarea navetei în urma achiziționării unei mașini utile sau în urma renunțării la o casă mare într-o zonă aglomerată în favoarea unei case mici, dar mai aproape de serviciu. Acestă listă poate continua în funcție de sentimentele fiecăruia în raport cu viața sa.

Așadar, uneori și lucrurile ne pot asigura fericirea, însă când acestea depășesc pragul utilității tind să devină mofturi, excese, ducând mai degrabă la pierderea sentimentului de mulțumire deplină.

Ca să ne fie mai ușor să înțelegem de ce echilibrul stă la baza fericirii să ne amintim totdeauna de  exemplul pe care Dalai Lama l-a dat interlocutorului său, Howard C. Cutler și care poate fi regăsit în cartea Arta Fericirii: „când plantăm un lăstar de plantă sau de copac, la început trebuie să îl tratăm cu pricepere și blândețe. Prea multă umezeală și va muri, prea mult soare și va muri. Dar va muri și dacă primește prea puțin.”

În final pot doar să vă asigur că există fericire. Nu așteptați de la mine, de la Google sau de la oricine altcineva în afară de voi înșivă un răspuns la întrebarea “unde este fericirea”? Nu există un loc, un lucru sau o singură acțiune care să o cuprindă.

Ceea ce vă poate aduce mai aproape de fericire este în mare parte respectarea armoniei între interior și exterior

Alexandra Cojocaru

*(n.r) dacă acest articol nu te-a convins, atunci citește aici!


2 comentarii

  • elena says:

    -articolul mi-a amintit de binecunoscutele sfaturi pe care le primesc fetele tinere de la femeile in varsta din familie, atunci cand se intrevede apropierea momentului primei iubiri: „Mama, mai bine un baiat cuminte si muncitor, decat unul care iti da palpitatii”:)) … pari sa pledezi pentru renuntarea la intensitate, in favoarea moderatiei si a intelepciunii;
    -echilibrul nu este acelasi lucru cu fericirea;
    -te contrazic; personal, am vazul destui oameni foarte fericiti, care s-au abatut constant de la calea de mijloc.

    Eu as adauga, ca o opinie personala, ca ar fi binevenit sa faci pace cu tine insuti si cu restul lumii (prin asta intelegand Acceptarea).

    P.S.2. Personal, nu inteleg cum poate sa faca fericit pe cineva achizitionarea unui automobil… Dar, da, inteleg faptul ca si cei care iubesc masinile pot sa aprecieze un peisaj superb pe varf de munte, sau sa isi iubeasca pisica/catelul/copilul, etc. Au si iubitorii de masini latura lor umana :))

  • Alexandra says:

    Elena,
    Mă bucur că ai reacționat la mesajul transmis prin intermediul acestui articol. Faptul că pui sub semnul întrebării unele aspecte denotă că ai o gândire sănătoasă, orientată spre cercetare. Nicio părere nu este corectă sau greșită 🙂 Mai mult decât atât dialogul ne ajută să învățăm unii de la alții!

    Eu împreună cu alti oameni, unii dintre ei fiind specialiști în domeniul psihologiei (vezi surse în articol), apreciem calea de mijloc ca fiind sănătoasă pentru existența umană, însă nu contest că există și alte stiluri de viață care funcționează foarte bine în afara acestui principiu.

    As vrea totusi să subliniez că echilibrul nu anulează intensitatea sentimentului de fericire. Echilibrul este o modalitate de dobândire a fericirii, dar nu se confundă cu aceasta.

    În articol am subliniat că nu există o formulă valabilă pentru toți. Iată tu reușești să aduci armonia în viața ta prin acceptare și pace cu tine însăți 🙂

    Despre lucrurile care ne aduc fericirea: deși pare greu de crezut, există câteva achiziții materiale cu ajutorul cărora putem să ne bucurăm de unele experiențe pozitive. Prin extensie unele lucruri ne pot asigura fericirea, ele rămânând la bază niște instrumente (nu mă refer la cei care au două mașini și își mai doresc încă una pentru că s-au plictisit de cele vechi, ci mă refer la acel automobil util cu ajutorul căruia ai putea ajunge într-un loc mai puțin accesibil să vezi un peisaj minunat).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!