5 semne că ai de-a face cu oameni negativi
Cu toții ne plângem la un moment de ceva. Pentru că ni se umple paharul, pentru că nu mai rezistăm, pentru că x și pentru că y…Motivele sunt numeroase, dar evident mai puțin importante. În momentul în care începem să ne plângem, ceea ce facem de fapt este să ne lasăm cuprinși de un cerc vicios, iar asta este normal, este cât se poate de uman.
Până aici îi putem înțelege pe cei care se plâng și implicit pe noi înșine. Întrebarea este: ce putem face pentru a ieși cât mai repede din acest cerc vicios? Nu ne face bine să ne angrenăm în problemele celorlalți, dar nici pe ei nu îi ajutăm cu nimic încurajându-i să se comporte astfel. Învață să recunoști oamenii care îți fac rău prin reperarea unor indicii simple:
5 semne că ai de-a face cu oameni negativi
- Te simți constrâns în preajma lor și îți absorb toată energia
De vreme ce în spiritualitate asta se numește vampirism energetic, în plan psihologic acești oameni care te acaparează cu problemele lor îți induc permanent o stare negativă și după discuțiile cu ei te simți lipsit de vlagă. Ca și cum ai fi depus niște munci intelectuale enorme.
- Încearcă mereu să te descurajeze
Atunci când le vorbești despre visurile, dorințele tale sau planurile de viitor încearcă mereu să te descurajeze și niciodată nu sunt de acord cu ceea ce spui. Au tot timpul o versiune negativă și îți taie aripile și avântul de a acționa. E simplu: ei au o părere proastă despre ei înșiși, se plâng de orice din viața lor și prin urmare nu vor să îi vadă nici pe ceilalți fericiți cu adevărat.
- Sunt invidioși pe realizările tale
Continuând punctul doi, poți să reperezi foarte ușor oamenii care au o atitudine negativă deoarece reușitele tale le strică lor starea de echilibru. Găsesc mereu motive: că ai avut ajutor, că ți-a dat cineva bani, că ai avut cunoștințe și…evident fără ele nu ai fi reușit. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât ei găsesc numai latura întunecată din tot ce fac și se mențin într-o stare de negativitate, în ruptul capului nu te-ar încuraja și nu te-ar felicita pentru ceva ce ai făcut bine.
- Nu ai nimic de învățat de la ei
Relația în acest caz nu este echitabilă. Doar ei vin la tine pentru rezolvarea problemelor lor dar tu nu obții nimic de pe urma acestor discuții. Nu te simți satisfăcut, nu te simți împlinit din punct de vedere personal, ci mai degrabă ai senzația că suplinești forțat rolul unui psiholog.
- Sunt înconjurați de oameni asemenea lor
Dar tu nu vrei să fii unul dintre ei! Cel mai important indiciu pe care îl poți repera asupra oamenilor care au probleme și se plâng constant de ele, este acela că în jurul lor au oamenii care de asemenea le plâng de milă, iar asta este un aspect esențial- tu nu vrei să ți se mai întâmple asta, ba mai mult ai făcut deja un pas pentru rezolvarea problemei: ai conștientizat că îți face rău și simți nevoia să schimbi lucrurile.
Ce ne facem totuși atunci când nu putem înlătura acești oameni din viața noastră? Dacă această persoană este mama, tata, sora, fratele sau chiar un foarte bun prieten? Soluția nu este mereu să ne detașăm complet și pe vecie, ci trebuie să învățăm să gestionăm această relație. Din moment ce tu ai fost primul care a reperat că ceva nu este în regulă, poți fi sigur că ai puterea să schimbi ceva, însă nu poți să faci asta singur. Ai nevoie de ajutor la rândul tău.
Pentru asta, centrul de training Comunicare esențială® pune la dispoziție ateliere de comunicare, cu modalitați eficiente de gestionare a relațiilor cu cei din jurul nostru. Pe data de 02.02 are loc un club de comunicare la care poți lua parte, pe tema “A fi sau a nu fi victima neajutorată a împrejurărilor?” Am răspuns deja la această întrebare: nu vrem să ne mai lăsăm târâți în problemele celorlalți și ajutându-ne pe noi să privim lucrurile altfel, putem construi cu ei o altfel de relație.
Te așteptăm la sediul din Piața Victoriei, joi la 18:30! 🙂
Vrei să aflii mai multe detalii? Întreabă-ne aici!


