4 Adevăruri Spirituale Înțelese Necorespunzător
Dezvoltarea spirituală și personală este un instrument foarte puternic. Oricare ar fi direcția pe care ai ales să o urmezi, cunoașterea de sine îți furnizează tot ce ai nevoie ca să devii cea mai bună versiune a ta. Maeștrii spirituali, profesorii de yoga, vorbitorii motivaționali, discipolii și autorii, cei ce fac channeling, călătorii astrali, spiritualiștii și medium-urile, platformele sociale, documentare și emisiunile televizate, toți și toate transmit mesaje cu care rezonăm la un nivel sau altul.
Ceea ce creează, însă, conexiunea cu sinele, este experiența pură.
Pentru că realitatea este multi-fațetată, anumite adevăruri spirituale ne sunt benefice în anumite momente. Orice învățătură spirituală ai primi, dacă ceva în interiorul tău îți dă un semnal de alarmă, mergi în direcția adevărului tău personal de moment. Adevărul personal nu este niciodată obiectiv, însă este în concordanță cu ceea ce experimentezi aici și acum.
Anumite adevăruri spirituale, înțelese și aplicate necorespunzător, pot face mai mult rău decât bine.
- Tu îți creezi propria realitate
Se spune că ce este înăuntru este și afară. La nivelul inimii, acest adevăr nu doar că face sens dar oferă și claritate. Ce se întâmplă, însă, dacă trecem printr-o perioadă în care avem nevoie de o altă perspectivă universală?
Atunci când pierdem pe cineva drag, sau ne îmbolnăvim, ideea creației personale produce mai multă suferință. În acele momente, căutăm resursele interioare care să ne mențină pe linia de plutire. Ideea că eu am creat evenimentul morții cuiva apropiat, nu servește nimănui. Modul la care se desfășoară lucrurile la nivel universal, rămâne, pentru cei mai mulți dintre noi, un mister. Ar trebui să-l tratăm ca atare.
- Totul este o iluzie
Te-ai întrebat vreodată de ce se simte această iluzie atât de real? Atunci când acest adevăr te face să te simți neadecvat, vinovat, neputincios, înseamnă că a venit momentul să găsești o altă resursă de înțelepciune. Nu putem trăi în lume, fără să facem parte din ea. Oamenii, energiile și situațiile în care ajungem, creează un contrast care ne ajută să ne atingem scopul cel mai înalt. Dacă îți repeți că totul e o iluzie, fără să fi trăit însă asta, nu faci decât să cauți cu mintea o cale de scăpare și detașare. Acest adevăr îți indică locul spre care să privești, nu ce să vezi.
- Nimeni nu te poate răni dacă tu nu îi permiți
Este adevărat că fericirea e o alegere, și la fel de adevărat este că uneori ajungem să suferim din pricina altor oameni. Totul în viață vine cu o lecție, karmică sau nu. În cazul în care simți sau crezi că cineva îți face rău, emoția ta e validă, indiferent de circumstanțele exterioare. Negarea propriilor sentimente sau a sentimentelor celor din jur nu ajută cu nimic. Acceptă că te simți rănit, respins, trădat sau neiubit de alți oameni. Așa îți vei descoperi capacitatea sufletească de regenerare.
- Nu ai nevoie de nimeni și nimic ca să fii fericit
Omul este o ființă divină de lumină, infinită și completă. Câți dintre noi simțim asta sută la sută din timp? Realitatea în care trăim este de așa natură încât avem nevoie unii de ceilalți. Atunci când te simți singur, repetarea acestui adevăr poate face mai mult rău decât bine. Acceptă că ești într-un punct al vieții tale când comunicarea nevoilor e esențială. Toți vrem să fim ascultați, văzuți, îmbrățișați și iubiți. Uneori lipsa celor din jur ne arată că putem și singuri, alteori, prezența lor este cu adevărat vindecătoare.
Nu poți forța integrarea unui adevăr spiritual și nici nu ar trebui să faci asta. Practica spirituală pe care ai ales să o urmezi în această perioadă, corespunde nivelului tău de deschidere. În decursul diverselor etape ale vieții tale, vei gravita natural către înțelegeri care îți vor extinde orizontul personal și spiritual.
Manuela Dumitrașcu