Luna Nouă în Rac, 4 iulie – un nou pas înainte!

Luni, 04.Iul.2016 18:31 Astrologie Lasă un răspuns 1 vizualizari

În seara zilei de 4 iulie se formează o nouă Lună, în zodia Racului, semnul lunii în curs. Ce înseamnă asta?

În practica astrologică Luna Nouă este văzută ca un val nou de energie care are loc în momentul în care Soarele şi Luna se întâlnesc în acelaşi punct pe cer.

Care sunt influenţele pe care le aduce Luna Nouă în Rac ?

În ultima lună  am luat parte la nişte configuraţii planetare semnificative pentru starea noastră de spirit, dar care ne oferă acum ocazia să facilităm etapa de tranziţie prin care trecem. Mulţi dintre noi ne-am simţit poate copleşiţi de toate stările, trăirile  şi situaţiile în care am fost puşi în ultima vreme, dar mai ales de faptul că anumite aspecte ale vieţii noastre s-au aflat în conflict, având ca pilon central, de multe ori, chiar punctele noastre nevralgice precum: bunăstarea familiei, bunăstare  materială, siguranţă, confort, speranţe de viitor etc. În orice caz, în ultimă instanţă fenomenul din această seară ne arată că zarurile au fost aruncate în favoarea noastră şi chiar dacă am fost nevoiţi să trecem prin foc şi pară, lucrurile încep să se aşeze frumos pentru fiecare dintre noi.

O nouă etapă

Cel mai important aspect al acestui fenomen este faptul că are loc într-un semn cardinal care este asociat cu iniţierea. Acum dar şi în perioada următoare suntem puşi în situaţia de a face paşi importanţi în domeniile de interes în care activăm, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea noastră personală şi spirituală.

Luna Nouă în Rac vorbeşte despre armonie, echilibru şi… iubire din plin!Luna Noua in Rac, 4 iulie - un nou pas inainte! 2

Zodia Racului este plămădită din emoţii, conexiuni emoţionale şi siguranţă la orice nivel al fiinţei umane. Este semnul care valorizează cel mai mult conceptul familiei, al confortului şi a tot ce ţine de viaţa domestică în general. Mai mult decât atât, vulnerabilitatea este un cuvânt cheie al acestui semn şi nu ţine neapărat de o slăbiciune fizică sau emoţională a celor născuţi în această zodie, ci mai degrabă de nevoia de a-şi proteja emoţiile interioare de aceia în faţa cărora nu se simt confortabili să-şi exprime emoţiile cu adevărat. Această protecţie este cel mai bine reprezentată de carapacea crabului care este simbolul zodiei.

Din fericire această Lună Nouă formează configuraţii armoniose cu Venus şi Neptun care se află acum în acelaşi semn, cele două planete ale iubirii şi ale comunicării. Şi mai important decât atât este trigonul pe care îl formează cu Neptun în Peşti şi sextilul cu Jupiter şi Nodul Nord. În urma acestor precizări ne putem da seama că luna care ne aşteaptă, ne rezervă de data aceasta un val de energie mult mai benefic decât cea precedentă şi facilitează anumite aspecte ale vieţii noastre şi comunicarea dintre ele; comunicarea dintre nevoile noastre personale la nivel emoţional/spiritual şi îndatoririle fizice, dar şi stilul de viaţă şi starea de sănătate generală. De regulă, obişnuim să separăm aceste etaje ale vieţii noastre şi să tragem linie între ele, însă în perioada următoare ele vor cunoaşte un factor unificator şi o omogenitate caracteristică semnului în curs. În viaţa personală vom experimenta de această dată un val de iubire, vindecare şi necesitate de dezvoltare personală mai mult ca oricând. Este bine să profităm de aceste influenţe din plin!

Cum să beneficiezi de influenţele Lunii Noi în Rac?

Primul îndemn pe care ni-l oferă acest fenomen este să ne setăm intenţii şi să ne analizăm totodată starea de spirit:

  • Cum ne-am simţit în ultimele săptămâni?
  • Ce evenimente au avut loc în viaţa noastră şi în ce direcţie dorim să mergem acum?
  • Ce avem nevoie să dăm la o parte pentru a face loc lucrurilor bune să intre în viaţa noastră?

…cam astea sunt 3 tipuri de întrebări pe care este bine să ni le punem atunci când ne vom vom seta intenţiile pentru perioada următoare.

Timpul potrivit pentru a ne seta aceste intenţii mentale este chiar în primele 24 de ore după ce fenomenul de Lună Nouă s-a produs, mai exact în ziua de marţi, 5 iulie, 2016.

Ritual de Lună Nouă în Rac

În ultimă instanţă nu trebuie să uităm să ne hrănim pe noi înşine cu emoţii purificatoare şi sentimente de iubire. Racul este un semn care-şi interiorizează adesea trăirile şi are atâta grijă de cei din jur încât uită de el însuşi.

 Tocmai de aceea, în astfel de momente au nevoie să se detaşeze şi să-şi încarce din nou bateriile pentru a putea oferi celor din jur aceeaşi dedicare sufletească şi aceeaşi grijă bine intenţionată.Luna Noua in Rac, 4 iulie - un nou pas inainte! 3

Un ritual benefic pe care cu toţii ar trebui să-l efectuăm în seara zilei de 4 iulie nu se referă nicicum la vreun fel de incantaţii, rugi, plantarea vreunui copac în spatele casei la miezul nopţii sau alte practici ezoterice care ne stârnesc sprâncenele să se ridice până în moalele capului. Nu – noaptea zilei de 4 iulie e indicat să o petrecem alături de persoana iubită într-un ambient plăcut, de preferat în liniştea căminului nostru sau chiar sub clarul cerului dacă vremea ne-o permite. Lumina lumânărilor ar putea crea o atmosferă perfectă şi în concordanţă cu romantismul pur al zodiei în curs, dar şi o baie aromată cu petale de trandafir şi chiar ulei esenţial de trandafir. Dacă sunt împătimiţi ai cristalelor printre dumneavoastră, recomandăm Piatra Lunii pentru acest ritual al spiritului şi nu în ultimul rând… muzica preferată.

O Lună (nouă) plină de armonie, echilibru şi iubire tuturor!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *