Ronde.ro

Ce înseamnă când visezi şobolani sau şoareci

Luni, 09.nov..2015 18:12 Dictionar de vise Lasă un răspuns 1 vizualizari

Visele în care ne apar diverse animale sunt foarte recurente printre cele analizate de psihanalişti şi atrag atenţia multor oameni. Prezenţa animalelor în visele noastre nu se datorează numai colportării de elemente din viaţa reală în cea onirică, ci şi a semnalelor pe care le primim pe cale spirituală. Nu toţi oamenii visează aceleaşi lucruri, asta pentru că nu toţi au aceleaşi capacităţi mentale, dar nici aceleaşi veleităţi spirituale care să îi ajute să interpreteze simbolurile care le apar în vis şi mai ales ce prevestesc acestea.

Ce inseamna cand visezi sobolani sau soareci 2

Ce reprezintă şoarecele sau şobolanul în vis?

Şobolanul este acel animal care ştim că este asociat cu murdăria, boala, este o vietate de care tuturor ne este scârbă şi ne ferim atunci când îl vedem. Şoarecele, sau şi mai rău, vărul lui mai mare, şobolanul este acea vietate care subzistă la cel mai de jos nivel al fiinţei, trăiesc din resturile altora şi sunt asociate cu cele mai murdare şi bolnăvicioase aspecte ale societăţii. E foarte important de reţinut faptul că există o diferenţă fundamentală la nivel simbolistic între şoareci şi şobolani. Şobolanul reprezintă murdăria şi avariţia, însă şoarecele poate semnifica prin talia sa mică agilitatea, inteligenţa şi fineţea. Ceea ce înseamnă că şoarecele în vis, deşi nu este a fel de nociv şi murdar precum şobolanul, este la fel  de periculos.

Astfel, în vis, şobolanii reprezintă acele persoane care au un comportament josnic, şiret, mediocru şi mai ales  murdar. Un aspect foarte important se leagă de rolul şoarecelui sau al şobolanului în lanţul trofic. Pentru animalele de pradă el reprezintă o sursă de hrană, însă pentru om este indirect dăunător. Ce este cel mai important atunci când visăm şoareci sau şobolani, este că trebuie să fim foarte atenţi la contextul în care aceştia apar. În principal apariţia şoarecilor sau a şobolanilor în vis face trimitere către pagube, prieteni falşi şi duşmani exact acolo unde te aştepţi mai puţin.

Ce înseamnă dacă visezi şoareci sau şobolani la tine în casă?

Ce inseamna cand visezi sobolani sau soareci 3De visezi şobolani în casă înseamnă că e posibil să descoperi printre prieteni sau printre cei apropiaţi nişte persoane care nu-ţi vor binele şi care au în plan să-ti prejudicieze orice urmă de succes. Şobolanul în casă aduce pagube mari, ceartă, minciună şi relaţii de comunicare precară cu cei din jurul tău. Apariţia din vis a şobolanului în casă nu este întâmplătoare deoarece acest context indică faptul că acei duşmani pe care ţi-ai creat sunt printre persoanele în care ai încredere, chiar printre prieteni apropiaţi. Şobolanul în vis, dacă-ţi apare în casă, vei avea parte de oameni care se amestecă în treburile casei tale, în afaceri personale care te privesc numai pe tine şi uneori chiar în viaţa de cuplu. De asemenea, şoarecii în casă anunţă niste pagube materiale care vin pe calea minciunii sau a făţărniciei din partea rudelor sau a prietenilor.

Dacă îi vezi în vis cum îţi rod anumite lucruri din casă precum scaunele şi masa asta înseamnă că anumite pierderi financiare se vor abate asupra ta şi în special asupra casei tale. De se vor urca pe masă e semn că sporul casei tale este în pericol şi banii în casă nu vor mai intra aşa de uşor. Dacă obiectul lor de ros este canapeaua sau alte obiecte de mobilier din sufragerie, asta poate însemna că aceia care îi credeai că-ţi sunt prieteni, de fapt îţi plănuiesc certuri şi îţi urzesc numai nelinişte în casă.

Ce înseamnă dacă visezi şoareci care îţi ies pe geam sau care intră pe geamul casei tale?

De vei visa şoareci care îţi intră pe geam este semn că vecinii îţi poartă sâmbetele şi în loc să îşi vadă de propria gospodărie se amestecă prea mult în a ta. De asemenea, şobolanii care intră pe geamul tău deschis indică faptul că le-ai permis prea mult străinilor să se amestece în treburile casei tale şi acum ai de suferit de pe urma asta şi nu poţi să scapi de ei prea curând. Şoarecii care intră pe geam sunt oameni făţarnici care profită de pe urma bunătăţii şi naivităţii tale şi în ciuda  faptului că le-ai dat multiple semne că nu îţi mai doreşti compania lor, ei tot îşi fac loc şi încearcă să-ţi prejudicieze liniştea în casă.

Pe de altă parte dacă şoarecii care îţi apar în vis, îi vezi că fug spre uşă, e semn de musafiri neaşteptaţi şi de regulă care nu prezintă o supriză prea plăcută. Mai pot simboliza hoţi sau o spargere a casei dacă şoarecii pe care îi visezi fug spre o gaură din podea sau din perete.

Şoarecii în vis simbolizează faptul că eşti înconjurat de persoane făţarnice şi nocive

Dacă visezi şobolani sau şoareci care merg prin preajma ta e semn că eşti înconjurat de prieteni falşi sau căCe inseamna cand visezi sobolani sau soareci 4 partenerul de viaţă de înseală, căci şoarecii în vis au legătură şi cu viaţa amoroasă reprezentând infidelitatea. De regulă, apariţia şoarecilor în vis este asociată mai mult cu femeile uşoare care îţi strică armonia casei sau cu o prietenă care poate avea intenţii ascunse şi plănuieşte să te vadă ruinat. Dacă femeia de care te-ai despărţit îţi apare în vis sub forma unui şobolan sau a unui şoarece e semn că ea te bârfeşte cu amici de ai tăi şi că din partea ei vei avea parte numai de vorbe urâte. De vei visa că prinzi şoriceii din visul tău este semn că ai realizat de unde vin pagubele tale şi că vei pune capăt ghinionului din viaţa ta.

Pe de altă parte dacă visezi că prinzi un şoricel este posibil să fie rost de căsătorie sau cel puţin de o relaţie amoroasă care-ţi va aduce numai fericire. În acelaşi timp dacă visezi un şoricel mort sau că îl omori chiar tu, asta înseamnă că tu eşti cel vinovat de destrămarea relaţiei şi că ai pierdut ceva foarte valoros.

Care sunt cele mai întâlnite situaţii în care visăm şoareci sau şobolani?

Precum am văzut, importanţa acestor două simboluri în visele noastre are foarte mare legătură cu ce se întâmplă în viaţa noastră şi mai ales cu atitudinea persoanelor de care suntem înconjuraţi, aşa că este foarte important să ştim să le interpretăm. Iată care sunt cele mai comune situaţii în care putem visa şoareci sau şobolani:

  • Dacă visezi un şoarece alb – anunţă vestea unui eveniment foarte important şi fericit precum  o nuntă, a unui prieten bun sau chiar a ta. Dacă vei visa un şoarece alb în noaptea nunţii este semn că vei duce o viaţă liniştită şi lipsită de griji.
  • Dacă visezi că prinzi un şoarece în cursă – e posibil să primeşti o scrisoare sau nişte veşti din partea cuiva care este foarte insistent şi care îţi dă bătăi de cap, dar de care nu ai cum să scapi
  • Dacă visezi un şoarece care fuge de tine – e semn că persoanele care îţi vor răul ştiu că ai aflat de planurile lor şi încearcă să scape cât mai repede. De asemenea, şoarecele fugind în vis mai poate semnifica nopţi lungi şi pline de griji.
  • Dacă visezi un şoarece negru – sunt semne că cineva din anturajul tău sau chiar dintre rudele apropiate îţi fură din casă
  • Dacă visezi un şoarece care se joacă – este foarte posibil să te afli într-o perioadă din viaţa ta în care aştepţi să se întâmple nişte evenimente fericite precum o nuntă sau naşterea propriului copil
  • Dacă visezi un puhoi de şoareci – este semn că un război poate fi declanşat sau că toţi cei apropiaţi se vor întoarce împotriva ta. De asemenea, puhoiul de şoareci indică o stare de foamete şi secetă a locului în care trăieşti.
  • Dacă visezi că prinzi un şoarece în capcană – este posibil să îi prinzi pe aceia care încearcă să îţi ruineze afacerile
  • Dacă visezi un şoarece care ronţăie – e semn de pagubă materială şi bucurie mare a celor care îţi vor răul.
  • Dacă visezi că omori un şoarece – este posibil să scapi de aceia care nu îti vor bine, dar şi să pierzi anumite persoane apropiate.
  • Dacă visezi că prinzi un şoarece în mână – este posibil ca tu sau o prietenă apropiată ţie să rămână însărcinată

Nu trebuie să uităm că fiecare simbol în visCe inseamna cand visezi sobolani sau soareci 5 este unic şi de fiecare dată când visăm ceva care ne marchează memoria ar trebui să încercăm să ne aducem aminte cât mai multe elemente ale acelui vis şi să încercăm să ni le explicăm. Subconştientul nostru ne poate trimite semnale importante cu privire la ce se întâmplă în viaţa noastră şi uneori sunt lucruri sau fapte pe care noi nu le putem vedea cu ochiul liber, tocmai datorită raţiunii care nu ne permite să divagăm de la activităţile obiective pe care trebuie să le îndeplinim zi de zi. Atunci când raţiunea se odihneşte însă, spiritul nostru are toată libertatea să comunice sufletului nostru în voie.


81 de comentarii

  • Ioana Nicole says:

    Am avut un vis de genul asta, in care imi apareau multi, multi soricei, si la inceput m-am speriat, dar dupa ce am citit acest articol, m-am mai linistit. Multumesc Zenivers! Foarte interesant!

  • Andrei says:

    Da, foarte lung si informativ tot ce am citit.

  • Alexandra says:

    Chiar aseară am visat că a prins sormea un şoarece în mâna şi că l-a omorât.. a fost puţin ciudat, şi mi-era teamă că se va întâmpla ceva rău, dar am citit aici şi m-am liniştit acum..

  • Laura says:

    Eu am visat un șobolan care îmi minca spatele nu știți ce înseamnă asta??!

    • Zenivers says:

      Buna ziua,

      In momentul de fata lucram la dezvoltarea categoriei Dictionar de vise, implicit la selectionarea unor specialisti in domeniu, asa ca in curand va veti putea adresa prin intermediul site-ului nostru, unor persoane care sa va raspunda detaliat la acest tip de intrebari. Pana atunci, accesati periodic site-ul, cautati raspunsuri la intrebarile dvs si cu siguranta le veti gasi!

    • Dana_1982 says:

      Inseamna ca cineva te sapa pe la spate efectiv.. Cineva din anturajul tău încearcă sa îți facă rău.

  • Mugur says:

    Am visat ca alergam un sobolan cu un mare cutit in mâna. Ce ar putea însemna ?
    Va multumesc !!

  • Adrian says:

    Buna dimineata,am avut un vis cand veneau mai multi soareci la inceput si le aruncam paine sa manance iar pe urma veneau sobolani si le aruncam paine sa manance luau painica si plecau si tot asa veneau alti mancau si plecau.
    As dorii si eu sa stiu ce inseamna.
    Va multumesc si astept un raspuns!

    • Sorin says:

      Aceasta inseamna caci si tu ca si soareci iti place minciuna, barfa si ca tu le dadeai de mancare ,inseamna ca iti faci planuri cu oameni de nimic din jurel tau care si vin din cand in cand stau cu tine de vorba (barfa) si placa sunt preteni falsi ca ii ai in jurul tau ai grije mate escápate de ei.

  • SANDA says:

    buna seara cand iti fuge un sobolan negru de sub pat(in vis)si in pat esti cu sotul si verisoara ta ce semnifica?

  • Laly says:

    Am visat că eram în casa la iubitul meu, unde locuiesc părintii lui. Era seară, am auzit zgomot şi fosnait într–o cameră şi când am mers sa vedem erau multi soareci care rontaiau de zor bobite (hrana pe care el o da peștilor). Apoi s-au speriat când am făcut zgomot şi i-am descoperit şi au fugit în sir toti. Ce poate însemna?

  • Mary says:

    Visat ca un șoarece se juca cu mine se urca în bratele mele și mie îmi era frica. Ce reprezinta acest vis era un șoarece nici mare nici mic maroniu

  • Vieru florin says:

    Lung dar foarte explicativ

  • diana says:

    aseara am avut un vis in care eram la mare in apa si eram destul de aproape de un dig si din gaurile dintre pietrele acelui dig au aparut sobolani mari cat pisicile albi negri albcu negru care se uitau la mine ce inseamna asta??

    • Bianca Maria says:

      Asa am visat si eu.2 sobolani,unul alb si unul negru de marimea unor iepuri.Chiar eu in via i-am asociat cu iepurii.Am chemat pe cineva sa ma ajute sa ii omor.Pe unul l-am omorat chiar eu calcand pe el din greseala.Pe ceilalti l-au prins ei,dar dupa ce s-au tot luptat cu el,sobolanul in traia.Statea in pat,ca la spital,iar cumnatul meu avea grija de el.

    • Bogdan says:

      Buna, am avut un vis asemanator… eram pe o plaja si o gramada de sobolani cat palma sa zic, innotau prin apa spre uscat dar parca sa zic ca ieseau de undeva din apa… ma uitam la ei si eram dezamagit… dar cumva spre final boom… pluteau morti pe apa.

  • Olea says:

    Am visat ca dormeam, si in vis so apropiat de mine o femei in negru si arunca in mine cu șoareci negri morți fără pele !!! Ce poate însemna acest vis????

  • Buna aseara am visat un soarece maro esise dintro gaura si am pus piciorul pe el sa al omor dar nu am putut se facea ca soarecul ami ampingea piciorul inapoi… apoi a sarit pe mine si la prins in mana si am vrut sa al strang sa al omor dar ma muscat de deget… ce inseamna vreau un ras va rog

  • vipsut says:

    am citit articolul dumneavoastra si este explicit in multe situatii, dar ce as dori eu sa aflu e ca in visul meu aveam multi sobolani care ieseau din hornul casei incercand sa se ascunda prin pod. stiu ca singura solutie, in visul meu,era de ai vedea fugind dand foc la soba.redeti ca are vreo semnificatie ori nu?

  • maiana says:

    am visat soricei grii dar si o pisica, care ii alerga! ce-ar putea insemna asta?

  • Ana -Maria says:

    Buna am visat ca aveam un sobolan ,si aveam mare grije de el …ce sa fie???

  • moise says:

    Interesant articolul.Am avut un vis cu foarte mulți sobolani in casa,care aveau cuib in patul meu,tin minte ca 3 din ei erau blocați intr-un ceas ce il am in perete.Am încercat sa omor din ei,tin minte ca am si reusit dar degeaba,erau mult prea multi,nu aveam nici o sansa sa ii omor pe toti.Eram si cu familia prin casa ei doar stăteau si se uitau si mai si strigau.Se uitau la mine cum ii omor dar degeaba.Ma îngrijorat faptul ca cuibul mare era chiar in pat(o gaura ),la putin timp mi-a aparut pe corp,mai bine zis in corp o bila care ma doare îngrijorător de tare,culmea,a aparut fix in zona unde aveau cuib sobolani.

  • emilia popa says:

    mia am visat ca eram intr-o excursie pe munte si fiind o poteca ingusta in fata mea era un sobolan care se odihnea,am vrut sa trec peste el,dar i-am atins coada si atunci si-a infipt incisivii in degetul mare de la picior, am incercat cu greu sa scot dintele din deget si m-a muscat din nou,nu am vazut singe.ce semnifica?

  • Ana Maria says:

    Eu am visat ca am mare grija,ca apar un sobolan. Oare ce inseamna acest lucru?

  • R Ada n says:

    Cam acelasi vis si eu.
    Cu multi sobolani in casa.
    Azi am primit de la tribunal o chemare in judecata de la fostul sot
    La mine toate visele au o semnificatie. Din pacate

  • mihai says:

    Nu prea le am cu asa ceva. nici nu stiu daca cred in vise.
    Dar am avut un vis ciudat
    Eram la restaurant cu 2prieteni cunoscuti si 2 prieteni deai lor. cred. si eram singurul care manca sobolan gatit.
    L-am mancat pe tot dar cand m-am trezit parca aveam greturi.

  • I.H says:

    Când visezi că șobolanii îți mănâncă spatele asta înseamnă că cineva apropiat te vorbește pe la spate. 🙂

  • Oarecare says:

    Eu am visat un soarece care creste pe zi ce trece. Stiti ce ar putea insemna?

  • Darus lucian says:

    Eu am visat ca am fost alergat de multi sobolani si pe urma au incercat sa ma otraveasca cu otrava de sobolani … Asta ce inseamna???

  • Ioana says:

    Buna imi explica si mie cineva visul meu ..Am visat ca dormeam si mam trezit cu soseta rupta .

  • Constantin says:

    Salut visul meu e can ciudat … am visat ca eram intr-o incapere care avea legatura si cu spatiul de afara, venind de afară indreptandumă catre aceea incapere am fost atacat de o pisica neagră incercand sa ma feresc de ea am dat de soricei mici in jurul meu iar de acolo a aparut un sobolan alb mai mare decat pisica , incercand sa lovesc acel sobolan cu un ciocan cu maner lung raneam soricei mici , pentru care sobolanul alb si pisica neagra se bateau ca sa pape acei soricei mici , sobolanul alb a macat unu , dupa care au fugit toti afara si acolo am vazut ca si pasarile se omorau intre ele se vedeam era un masacru de pene de pasari peste tot, eu am continuam drumul in urmatoarea incapere ( nu am fost atins de nici un animal sau pasare) si mam trezit …. O explicatie la vis ?

  • Constantin says:

    Am uitat sa adaug ca pasarile se mancau intre ele care pe care

  • Bibi says:

    Bunica mea mi-a spus ca soarecele sau sobolanul prevesteste sarcina. Si asa a fost, eram insarcinata. 🙂

  • Daria says:

    Da,asa este.Soarecii,sobolanii si serpii prevestesc sarcini cu baieti.La mine cel putin asa a fost.Dar nu exclud nici varianta cu dusmanii.

  • Andrea says:

    Eu cred ca fiecare dintre noi are un sistem propriu de decodificare a viselor . Soarecii de exemplu traiesc intr-un mediu in care au hrana din belsug, grau, cereale, belsug si din acest punct de vedere prevestesc si o viitoare abundenta. Mie cel putin asta imi arata ori de cate ori visez cu ei.

  • Desmond97 says:

    Poate sa-mi explice cineva ce inseamna daca esti rontait la degetele de la picioare si le simti imfierbantate si esti tras de pisici ?

  • Cristina says:

    Am visat un sobolan negru iesind dintr o groapa si a intrat la loc. ce înseamnă?

  • Nicolae says:

    Bună, am visat ceva foarte straniu , în vis eram într-o locație ( hotel sau undeva asemanator) cu 10 etaje ,eu aveam cumva o camera la et 10, la parter si la primele etaje erau foarte multi șobolani, dar într-un fel eram liniștit că acei șobolani nu ajungeau asa sus , sunt un pic speriat . Acei șobolani erau pe tavan pe si prin pereti, pe jos trebuia să ma feresc de ei .

  • Ana says:

    Eu am visat k stateam in pat langa fetita mea si deodata apar pe perdea 2 soricei gri care se indreapta spre mine si se urca in pat si dupa aia se uita la noi

  • Magda says:

    De obicei Sobolanul in vis,e Boala grea,daca e negru..daca e alb..tot boala dar la inceput sau vindecabila,sobolanul e ceva ascuns,boala se mai inerpreteaza ca dusmani ascunsi si care te sapa pe la spate.
    Insa soricei sunt copiii..sarcina,pierderi de sarcina,vesti de sarcina bune sau rele.

  • Magda says:

    Pisica in vis,femei false,vulpea..femei sirete periculoase,sarpele oameni vicleni si vremea cu vant.

  • Magda says:

    Pasari..vesti..dar depinde de conjucturasi de pasari..uneori au legatura cu magia.

  • Andreea says:

    Am visat că soțul meu avea în mînă o bukata de hîrtie inpaturita cînd a deschis hirtia a sărit un șoricel mic negru și jukaus și mi-a intrat în ureche sa fiksat în ureche nu am mai putut să-l scot și îmi era atît de frica de el,ce înseamnă?

  • Costel says:

    Am visat ca prinsesem doi soricei (unul alb si celalalt negru) ii tineam in mana si imi vorbeau. Spuneau ca vor ciocolata cu alune si pufuleti. Stie cineva ce inseamna ?

  • Moldoveanu Raluca Mădălina says:

    Bună ,am visat ca eram intr-o casă care avea o pivniță cu jumătate din perete spart ,mie imi este frică de șoareci si sobolani in viata reala ,asa a fost si in visul meu .
    Eram in altă incăpere din care puteam vedea si in aceea pivniță eram cu soțul meu acolo si pe o cărămidă a apărut un șobolan dar era de culoare roz ,când l-am văzut am fugit afară .îmi puteți spune ce ar insemna ?
    Dar am citit si in comentariile anterioare despre o sarcină ,aș crede si această variantă ,pentru că bănuiesc că sunt insarcinată.

  • aliona cujba says:

    Am visat ca podeaua era plina cu gauri mari de sobolan. Incercam sa le astup cu tot ce puteam..ce poate insemna asta..?

  • Madalina says:

    Buna ziua, am visat 2 sobolani, unul alb, altul gri, eram la spital cu soacra mea (care este decedata) si tineam sobolanul gri la piept, il mangaiam, ca pe un animal de companie. In spital eram pt soacra mea.

  • Mihaiela says:

    Am visat o damingeana plina cu soareci morti si negri ,si albi ! ???

  • Angheluta Petruta says:

    Poate cineva să-mi explice ce înseamnă când visezi că îți spune cineva că tu și fata ta aveți anemie pentru că aveți șobolani în casă.

  • Oana Iacob says:

    Am visat în scara blocului 3 șoricei. Unul a fugit pe scări și ceilalți erau alergați de o pisica portocalie și un cățel mic. Mie îmi era foarte frica de ei ca și în realitate de șoareci. Catelul a prins unul.

  • Iuliana says:

    Buna ziua…am visat ca un copil avea un soarece si ca o femeie vroia sa il omoare. M-am certat rau cu femeia si am luat soarecele si i-am dat drumul intr-o casa intunecoasa…tot in acea casa a intrat apoi si femeia aceea…ma puteti ajuta cu descifrarea?

  • Vikhy says:

    Buna tuturor poate sã-mi spunã cineva ce înseamnã cãnd visezi cã te joci cu un soricel mic mersi

  • Alex says:

    Eu am visat multi sobolani pe care ii manipulam cu o telecomanda, inainte inapoi, apoi vazand ca telecomanda aia face minuni ii dadeam afara

  • am avut un vis de genul, eu urasc soareci sau sobolani.
    visul meu era cam asa: eraam intro zi cu tatal meu pe camp si venisera 2 sobolani la mine,eu aveam o blana in mana asa ca am reactionat am inceput sa dau in ei pana au murit iar apoi au inviat si au incepus sa traga de mine si sa ma manance si sa nu mai spun ca aveau si ochii rosii si erau nervosi!!! APROPO VISUL NU ESTE INVENTAT!

  • Ana-Maria says:

    Aseară am visat că am rămas însărcinată și am născut șoareci.Undeva cînd i-am numărat erau vrio 18 șoareci .La prima naștere din vis erau mici că îi scăpăm din vedere,dar la a doua erau mai mari ,și mama mea era foarte vesela…oare ce ar putea însemna asta?

  • Vera says:

    Ce înseamnă când visezi ca îți intra un sobolan in gura și îl tragi de picioare afara

  • Stavar mihaela says:

    Am visat ca eram int-o incapere eram la masa,si deodata a aparut un soricel negru,m am speriat foarte tare,nu a durat mult si a fugit soricelul iesind pe usa,care era un pic deschisa

  • Adriana says:

    Am visat o gramada de sobolani asa in mijlocul unei camere goale si intrun sertar de dulap un soricel care cind lam vazut m-am speriat si am inchis repede sertarul cu speranta ca pleaca singur. Ce poate insemna asta????

  • Mihaela says:

    Am visat ca niste hamsteri in cusca care fata puii

  • Fanela says:

    Am visat ca eream la brutarie unde lucrez si am vazut un sobolan si un soarecece.sobolanul erea in stânga iar soarecece in dreapta când mau vazut sobolanu sia facut gaura in parete si intra in mare viteza iar soarecece a fugit .

  • Andrei Dorobantu says:

    Buna ziua ce semnifica daca am visat sobolan gasit intr o batistă?spuneti mi si mie va rov

  • Alina c says:

    Astazi de dimineata ,m-am trezit am visat ,ca ma aflam intr-o in capere nu cunoscuta ,care am zarit o mapa ,si eram curioasa ce este in ea ,am atins aceasta mapa ,si se audea un zgomot subtire ,ca de sunet multi soricei mici,erau pui ,asa mi-am raspuns eu ,dupa acest zgomot subtire ,am luat aceasta mapa ,si l-am aruncat pe geam ,dar desfacuta ,sa vad ce este acolo ,cand am vazut ,erau multi soricei mici de culoare gri ,care mai de care o lua in diferite directii ,iar mama lor o lua in directie dreapta ,si era cazuta din acea mapa si un sul de bagnote legate in doua ,aratand ca jumatate indoite acest sul de bagnote si cateva fise ,astept raspuns ,sa ma lamuriti cu acest vis ,multumesc

  • Alina c says:

    Uitasem ,sa reamintesc de mai sus ce am spus ,ca acel sul de bagnote ,care era cazuta din acea mapa ,eu ma uitam pe geam si era in trecere un copil ,care a ridicat acest sul de bani ,la care eu i-am raspuns ,ca sunt ai mei ,sa imi napoiezi inapoi ,atat a fost acest vis si m-am trezit ,va rog ,multumesc ,astept raspuns

  • Eliza says:

    Aseară am visat ca am deschis usa si ca pe prag erau aliniati 3 sobolani morti. De la mare la mic. In seara asta, pe o furtună nenorocită, cu grindină, alergam cu fetita mica in brate si a dat o mașină peste noi. Am auzit decat baiatul tipand. Si am cazut. Boul, cu un X7, nici macar nu s-a dat jos sa vada ce facem si cum suntem. Fetita e ok, eu am cotul praf si suntem f speriati

  • Stanciu says:

    Eu am visat un soarece care m-a muscat de mana si mi-a curs sange. Ma aflam in casa parinteasca care a fost lasat mostenire doar unui frate.

  • Lili says:

    Am uitat sa mai spun. Eu dormeam in pat si el sau ei( sobolanii) mergeau pe langa mine. Astept raspuns. Multumesc.

  • Lazar Ionela says:

    Am visat ca mama mea ținea un șoricel mic și alb în mana, ce ar putea semnifica?

  • Timofte Florentina says:

    Buna ziua am visat ca eram afara si in spatele casei erau o multime de sobolani sute iar cand mau vazut au inceput a fuge in magazie si eu ma gandeam cand mai scap de ei ca mam saturat de cat timp am sobolani in casa.

  • Isa says:

    Am visat ca eram intr o incapere necunoscuta cu inca o fata, nu i am vazut fața dar era un sobolan care fugea printre noi doua iar apoi a sarit la fața mea cu gura deschisa, nu stiu daca a vrut sa ma muste si nici nu tin minte sa il fi prins pentru ca m am trezit instant de la sperietura.. pareri?

  • Daniela says:

    buna ziua,
    Am visat multi soareci mici si pui de soareci mici mici care alergau toti in preajma mea….eram intr-o camera de hotel….ce inseamna?

  • Stancu Irina says:

    Buna am visat , ca eram fu copilul meu la USA care se jucase cu o fetița și in spatele meu se urca un șobolan pe mine gri mare ?‍♀️ , nu m-a mușcat ca am țipat și a plecat . Era in sufragerie sub ceva numai îmi aduc aminte . Ce înseamnă?

  • Bogdan Octavia says:

    Buna ziua ! Am visat ca eram intr-o camera cu fiica mea și ne aranjam hainele în dulap și apăreau prin camera ba șoareci mai mici ba mai mari și fiica mea a luat un șobolan în mâna și la aruncat afara ce înseamnă ?

  • Tatiana says:

    Buna
    Am visat mai multi sobolani împietriți… erau negru si erau parca de piatra.. si parca tipam ca erau f multi.. parca strada era facuta din aceti sobolabi impietriti.

  • Liliana says:

    Buna dimineața ! Am visat ca ne-am dus ca verificăm cum merg treburile la casa care o avem in construcție și când am intrat in pivnița acolo erau găuri mari peste tot in pereți și au început sa iasă de acolo o sumedenie de șobolani maro și negrii ,erau din ce in ce mai mari ,ne-am speriat și am ieșit afara unde in curte am găsit 2 ursi albi morți . Ce ar putea semnifica . Eram tare speriați

  • Alex says:

    Ce inseamna cand vezi soarece in casa si te sperie apoi dai pisicile pe soarece si nui face nimic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!