esteto.ro

Avem capacitatea de a fi obiectivi – atunci de ce îi judecăm pe toţi cei di...

Marți, 08.Dec.2015 12:03 Povesti de viata Lasă un răspuns 1 vizualizari

Dacă este o calitate pe care mi-o doresc în viața mea mai mult decât altele, cred că aceea ar fi cu siguranță capacitatea de a nu judeca. De a nu considera pe ceilalți buni sau răi sau orice altceva. Este un lucru la care toată lumea ar trebui să aspire și la care și eu încerc sincer să ajung, mai ales că de multe ori sfătuiesc oamenii să nu judece pe cei din jurul lor, fie cunoscuți sau necunoscuți. Este unul din acele lucruri pentru care nu numai că trebuie să lucrăm, ci trebuie să ni-l și dorim sincer, să ne rugăm pentru acea calitate și să ne corectăm atunci când deviem. Ca orice alt om care își propune ceva de această natură, recunosc că și eu greșesc. Nu putem fi cu toții ceea ce ne propunem, ceea ce ne sfătuiesc sfinții sau ceea ce ne spune duhovnicul că trebuie să fim.

Avem capacitatea de a fi obiectivi - atunci de ce ii judecam pe toti cei din jurul nostru? 2

Un exemplu de judecată greşită

Zilele acestea, după o zi obositoare, însorită și pus pe drumuri inutile din cauza birocrației, am urcat într-un autobuz. Era slab populat, ora era destul de lejeră, așa că m-am așezat la fereastră și m-am lăsat purtat de peisaj. Nu știu exact când a urcat un bărbat și s-a așezat în scaunul vis-a-vis de mine. După haine era foarte sărac, nespălat, mânca un colț de pâine și se uita stresat în toate părțile, după controlor, bănuiesc. Nu faptul că era atletic sau sărac îmbrăcat mi-a atras atenția, ci mai degrabă chipul lui. Era dur, cu o privire puțin pierdută, știrb, neras, cu arcade proeminente, pomeți puternici și maxilar dur. M-am gândit că are o față de criminal, că este genul de om care poate face față oricând unei încăierări dintr-un cartier rău famat sau mai rău, că el ar putea să o înceapă.

Avem capacitatea de a fi obiectivi - atunci de ce ii judecam pe toti cei din jurul nostru? 3Era, în mintea mea, tipul clasic al omului josnic, nu mă gândeam nici la jaf, nici la furt, ci strict la crimă și la atac, la violență. Fizicul lui era potrivit pentru a imobiliza pe oricine, statura și hainele îi permiteau să se piardă ușor în mulțime, iar privirea cu siguranță era a unui om care fuge sau se ascunde. L-am cercetat puțin și căutam ceva cu privirea, și totuși nu știam ce. Când mi-am dat seama că avea brațele și gâtul ”curate”, mi-am dat seama că de fapt căutam tatuaje, cum au de obicei pușcăriașii: nume de femei, numere de serie, zarul cu cinci puncte pe o mână, care înseamnă „singur între patru pereți” sau alte însemne. Îl consideram deja pușcăriaș. La un moment dat a băgat mâna într-un buzunar la spate și a scos un obiect mic, iar eu eram undeva între surpriză, anticipație și curiozitate.

Când am văzut ce era obiectul respectiv m-a apucat groaza: a scos o Psaltire micuță, a deschis-o și a început să citească. Nu m-a apucat groaza de el, m-a apucat groaza de mine. Nu numai că l-am judecat din prima, dar l-am judecat cu totul greșit, și am avut și dovezi, faptul că nu avea tatuaje, la vârsta lui, sigur însemna că nu a fot niciodată la închisoare, iar faptul că citea Psalmii mi-a dărâmat complet părerea. A continuat să mănânce încet din bucata de pâine și să citească, și eu am continuat să mă cufund în rușine din ce în ce mai mult. Nu mi se mai făcuse demult rușine de mine însumi, lucru care mi-a prins bine.

Asterion


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *