Ronde.ro

De ce sunt banii atât de importanţi pentru fiinţa umană?

Luni, 24.aug..2015 15:18 Cariera Lasă un răspuns 1 vizualizari

De ce sunt banii atât de importanţi pentru fiinţa umană, ne putem întreba? Atunci când omul se naşte, nu are niciun fel de cunoaştere despre mediul în care a venit… Pe parcursul anilor, pe măsură ce creşte în vârstă şi înălţime, învaţă tot felul de lucruri, ajungând încă din adolescenţă să ţină minte un aspect extrem de important, şi anume că totul se învârte în jurul banilor. Să fie oare chiar aşa…? O să vedeţi că nu!

 De ce sunt banii atat de importanti pentru fiinta umana? 2

Cum a ajuns totul să se învârtă în jurul banilor?

După cum ştim cu toţii, la ora actuală trăim în mijlocul unui sistem creat de noi înşine, prin legile fabricate şi aplicate. Fiscalitatea, aşa cum o ştim şi cum o înţelegem, se referă la circulaţia banilor în interiorul societăţii umane. Aruncând o scurtă privire în istoria omenirii, constatăm că până în secolul 18 omenirea cunoştea doar moneda, ca mijloc de evaluare a mărfurilor. Odată cu inventarea bancnotelor – căci practic banii de hârtie sunt o invenţie menită să prostească oamenii, fiind rodul unui grup de ocultişti din secolul 19 – practic societatea umană a intrat într-o perioadă în care la modul concret majoritatea indivizilor umani muncesc doar pentru a primi un salariu. Problema constă în faptul că cei care au pus la punct acest diabolic sistem au inventat tot felul de chestii, pe lângă programul de muncă, pentru ca omul să nu aibă timp să se gândească şi la spiritul său, la viaţa spirituală şi la învăţătura lăsată de Iisus. Rezultă de aici că asemenea indivizi care au inventat banii de hârtie, pe care tot ei i-au legalizat prin lege, cunosc semnificaţia atât de importantă a învăţăturii lăsate de Iisus, care ne ajută să depăşim materialitatea şi să avem în acelaşi timp şi banii necesari, şi acces la viaţa spirituală.

De ce suntem condiţionaţi de bani?

De ce sunt banii atat de importanti pentru fiinta umana? 3Sunt convins că fiecare dintre voi a auzit de multe că omul trebuie să trăiască într-o anumită stare de sărăcie materială, pentru a nu se îndepărta în credinţa sa de Dumnezeu. Acest slogan a fost lansat cu secole în urmă de preoţimea avară de putere şi control asupra maselor sociale. Căci dacă ar fi fost adevărat, atunci preoţii înşişi ar fi trebuit să fie primii care să trăiască în aşa zisa sărăcie, mulţumindu-se cu ce era. Dar dacă vă uitaţi şi astăzi, cine se îmbracă în haine dintre cele mai scumpe? Şi cine umblă cu maşini de lux? Şi cine cer într-una bani de la cetăţeni? Şi cine spune oamenilor că sunt păcătoşi? Şi cine învârt zeci şi sute de milioane, şi au pământuri şi alte bogăţii materiale? Domnii preoţi! Ba încă toţi aceşti preoţi, că sunt ortodocşi sau catolici, ori de altă orientare creştină, pretind în faţa tuturor enoriaşilor că ei şi numai ei sunt mijlocitori între oameni şi Dumnezeu! Nicăieri în Biblie nu stă scris că li s-a dat vreodată preoţilor această poziţie, prin aprobarea lui Dumnezeu sau a lui Iisus! Cercetaţi voi înşivă Biblia şi vă veţi convinge.

Există anumite practici esoterice pe care le studiază preoţii pentru a se îmbogăţi

De ce sunt banii atat de importanti pentru fiinta umana? 4Unii preoţi cu rang mai înalt cunosc şi studiază în ascuns astrologia şi cărţi esoterice, în timp ce pe faţă ei condamnă exact aceste ştiinţe spirituale. De ce? Aceşti domni preoţi ştiu că în Univers energia curge, şi în această energie este conţinut tot ce omul are nevoie pentru existenţa sa. Vă miraţi atunci de ce domnii preoţi, atât de înverşunaţi pe oricine vine şi spune oamenilor adevărul, combat vehement astfel de oameni simpli şi care-l înţeleg mult mai bine pe Dumnezeu? Aşa a făcut Iisus la vremea sa şi o va mai face încă odată, iar de data asta preoţimea va răspunde ca la examenul de la facultate, şi mulţi preoţi vor pica acest examen pe capete. Vă miraţi că unii preoţi se îmbogăţesc folosind chiar o mică parte din Ştiinţa Iniţiatică, folosind curgerea energiei de la Creator pentru a concretiza ceea ce ei proiectează cu mintea lor? De ce credeţi că Sinodul Bisericii Ortodoxe l-a exilat pe umilul şi atât de îndumnezeitul preot Ilarion Argatu la Cernica? Pentru că el văzuse în ei ce ajunseseră să fie. Dar să nu judecăm.

Cert este că la ora actuală preoţimea încearcă să combată accesul oamenilor la adevărata cunoaştere. Căci secretul folosirii curgerii energiei este scris într-un text străvechi al lui Isaia, tehnica respectivă fiindu-i dată profetului de atunci de către fiinţe de Lumină şi iubire din Pleiade. Ca urmare, domnii preoţi folosesc în ascuns tehnici de îmbogăţire pentru a căpăta control din ce în ce mai mare asupra populaţiei, prin discursuri despre modestie, umilinţă, austeritate, în timp ce ei caută să strângă tot mai mult şi tot mai mult. De ce oare nu vedeţi această latură a lor? Pentru că daţi puterea voastră lor, preoţilor, şi credeţi orbeşte în tot ceea ce vă spun ei, la slujbe sau cu alte ocazii. Ar trebui să ştiţi că niciun preot nu e mai sfânt decât vecinul vostru din bloc.

 A vorbi direct cu Creatorul

De ce sunt banii atat de importanti pentru fiinta umana? 5Iată o chestie bizară, uluitoare şi cât se poate de reală în acelaşi timp. Să vorbeşti cu însuşi Creatorul? „ Dar… aşa ceva nu cred că se poate”, veţi spune. Totuşi dacă veţi fi puţin atenţi la ceea ce urmează să vă explic, veţi înţelege că se poate. Spuneam că energia curge peste tot în Univers. Această curgere nu trebuie înţeleasă exact ca şi apa de la izvor care curge către vale. În sens spiritual, a spune că energia curge înseamnă că ea se află permanent în mişcare. Această energie este chiar Creatorul şi de aceea omul, ca fiinţă, a putut primi acel suflu de viaţă despre care stă scris în Biblie. Cu fiecare respiraţie a noastră, noi lăsăm această energie să curgă prin noi, să treacă prin noi. În acest fel, clipă de clipă, chiar şi când dormim, Creatorul se mişcă prin fiecare dintre noi, aşa cum se mişcă prin toate fiinţele care respiră. Fără Creator şi curgerea energiei nu am putea să ne mişcăm şi să trăim. De aceea Iisus spunea des: „Eu şi Tatăl Unul suntem”. Secretul care poate fi dezvăluit este că prin respiraţie Creatorul poate comunica cu noi, cu fiecare om, cu condiţia, simplă de altfel, să simţim, dar SĂ SIMŢIM efectiv, în noi înşine, ce fel de schimb se produce între corpul nostru şi Creator, odată cu fiecare respiraţie. Căci cu fiecare inspir şi expir, Creatorul – această energie care trece prin noi, culege permanent informaţii despre emoţiile noastre, despre dorinţele şi visele noastre, despre cei pe care îi iubim şi cei pe care nu-i iubim, şi ştie exact ce avem şi ce nu avem. Apoi, datorită faptului că între noi şi toţi cunoscuţii noştri, fie buni, fie răi, există fire de energie cu care suntem conectaţi la toţi aceştia, Creatorul se plimbă permanent de la noi la ceilalţi cunoscuţi, după care se întoarce iar la noi, şi uneori ştim instinctiv, intuitiv, că cineva ne iubeşte foarte mult, ori ne urăşte, că un prieten are nevoie de noi sau că cineva ne pregăteşte o surpriză.

Dacă aţi fi atenţi la energia care circulă prin voi, odată cu respiraţia, aţi reuşi să găsiti cheia tuturor problemelor voastre!

Puteţi chiar „vorbi” direct cu Creatorul, cu Dumnezeu cum se spune, dar numaDe ce sunt banii atat de importanti pentru fiinta umana? 6i atunci când sunteţi liniştiţi şi relaxaţi, lăsând mintea cu gândurile ei undeva în plan secund. Permiteţi-vă să uitaţi de toate grijile zilei pentru cel mult o jumătate de oră. Nu vă costă chiar nimic! Şi în jumătatea aceea de oră, atenţia să v-o îndreptaţi către această energie care clipă de clipă vă însufleţeşte întreaga fiinţă. Urmăriţi-vă respiraţia… Este chiar Creatorul… Cereţi-i doar cu inima să vă aducă ceea ce aveţi nevoie, şi veţi vedea că Tătăl care vede în ascuns (adică în liniştea interioară), aşa cum spunea Iisus, vă va da pe faţă cele de trebuinţă (adică ceea ce aveţi nevoie va apare în scurt timp). Ce trebuie să faceţi pentru a reuşi? Să credeţi! În ce? În respiraţia voastră…

Contele Incappuciato


Un comentariu

  • Romeo says:

    E foarte placuta experienta perceperii lui Dumnezeu in felul in care il prezinti tu. Numai ca nu iti da chiar orice vrei tu. Sau, poate, ar trebui sa stiu mai multe. Am incercat si eu experienta observarii curgerii energiei. Nu se compara cu nimic stiut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te prin email!

Aboneaza-te si vei primi direct pe email cele mai noi articole!